Cele două echipe ale CS Tengo Salonta au avut prestaţii foarte bune, încheind pe podium ultima etapă a Campionatului Naţional de fotbal-tenis rezervat juniorilor, care s-a desfăşurat în oraşul Lupeni.

Etapa finală trebuia să dispute iniţial la Alexandria, însă Federaţia Română de Fotbal-Tenis a decis ca întrecerea să se desfăşoare la Lupeni, oferind astfel echipei locale Comexim avantajul terenului propriu în lupta pentru titlu.

Tengo 1 Salonta a reuşit să învingă contracandidata la titlu chiar la ea acasă, terminând la egalitate de puncte pe primul loc al clasamentului. Departajarea s-a făcut la setaveraj, acolo unde oficialii FRFT au dat câştig de cauză formaţiei din Valea Jiului.

"Ne-am fi dorit să păstrăm titlul naţional, mai ales că anul trecut am monopolizat podiumul campionatului, însă, sunt mulţumit şi mândru de aceşti copii. Pentru noi a fost o victorie că am oferit şansă de participare pentru două echipe care nu ne-au dezamăgit. În plus, majoritatea jucătorilor noştri au fost mai mici decât limita de vârstă", a declarat Vasile Sorean sr., antrenorul şi conducătorul clubului Tengo.

Tengo 1, care a terminat la egalitate de puncte pe primul loc, devenind vicecampioana ţării, a avut în componenţă următorii juniori: Alex Sorean, Denis Purjea, Illyés Gergö, Kelemen Ádám şi Bődi Márk. Pentru Tengo 2, medaliată cu bronz la finalul ediţiei 2013, au jucat Csősz Krisztián, Nagy Darius şi Kelemen Dávid, însă de-a lungul sezonului şi Nicuşor Anca a mai făcut parte din echipă. Pe următoarele locuri s-au clasat Victory Cluj şi Viitorul Alexandria.

Chiar dacă sezonul s-a încheiat, oficialii CS Tengo nu intră deocamdată în vacanţă, ci pregătesc următoarele sezoane. Echipa salontană va organiza selecţii pentru alcătuirea unei noi grupe de copii (a opta generaţie care se va forma la Tengo).

Sunt aşteptaţi copii între 10 şi 12 ani pasionaţi de fotbal-tenis, care vor fi urmăriţi în cadrul antrenamentelor desfăşurate la Sala Sándor Péter, în zilele de luni (între orele 16.00-18.00) şi sâmbătă (11.00-13.00). Selecţia seva desfăşura între 1 şi 15 octombrie.