Naţionala Under 19 a României îşi continuă seria meciurilor de pregătire în vederea participării la Campionatul European care va avea loc anul viitor în ţara noastră. În partida revanşă disputată împotriva Ciprului, fotbaliştii români s-au impus la limită, scor 1-0, gol marcat de Florin Ilie în minutul 53.

Deşi nu s-a mai făcut remarcat prin gol, ca în primul meci, când a înscris toate cele 3 reuşite ale României, Adrian Markus a avut o prestaţie bună, el fiind schimbat în minutul 63. Titulari la rândul lor, Mădălin Popa şi Adrian Forean au evoluat în linia mediană încă din primul minut, Florean părăsind terenul în minutul 56, în timp ce Popa a fost păstrat în teren pe toată durata partidei.

Au renunţat la meciul cu Ungaria

Evoluţia bună l-a convins pe selecţioner de valoarea pe care o au cei trei jucători de la FC Bihor, aşa că antrenorul Lucian Burchel i-a învoit de la ultima partidă, cea cu Ungaria, programată marţi la Satu Mare, şi i-a pus la dispoziţia antrenorului Gheorghe Ghiţ.

Chiar dacă nu vor face parte din primul unsprezece pentru meciul de sâmbătă cu ACSMU Poli Iaşi, ei se vor regăsi pe banca de rezervă fiind gata să intre în teren dacă situaţia o va cere. "Sun conştient că vin obosiţi de la lotul naţional, dar dacă va fi nevoie voi apela la ei pe durata partidei" a declarat Ghiţ.


România: Ovidiu Doru Ormenişan (Mihai Valeriu Gherasim, 67') - Tiberiu Andrei Serediuc, Andrei Iulian Dăruială (Adrian Avrămia, 56'), Florin Ionuţ Ilie, Lucian Murgoci (Radu Andrei Cureţeu, 55') - Mădălin Cosmin Popa - Andrei Alexandru Florean (Ionut Năstăsie, 56'), Ionut Adrian Şerban (Andrei Grosu, 56'), Patric Walleth (Nicole Claudiu Stanciu, 55'), Andrei Herghelegiu (Enghin Amet, 63') - Adrian Markus (Vasile Bogdan Moroşan, 63').
Antrenor: Lucian Burchel.