Luni

Fostul procuror general american a venit să lumineze minţile organelor noastre. Amabil, omul mi-a explicat că în SUA nu există atâtea cătuşe câţi politicieni puşcăriabili avem noi. La microfon, însă, a fost mai diplomat. "Rog persoana care a găsit un portofel în buzunarul meu să-l aducă la garderobă. Asigur discreţie maximă!".

Marţi

Programul "Şcoala altfel" a fost un succes. În sfârşit, copiii nu mai merg la ore ca la vaccin. Un elev mi-a mărturisit: "Facem 12 ani de mate şi toată viaţa nu folosim decât cele patru operaţii de bază. Învăţăm ce lungime are Oltul şi ce debit are Prutul, dar habar n-avem de istoria oraşului". "Şi care-i soluţia?". "Evident, să plecăm cât mai repede din ţară".

28 Borbely_jurnal.jpgMiercuri

Ministrul Mediului a spus-o răspicat, chiar la noi în urbe. "Când voi fi convins 100% că Roşia Montană nu infectează cu acid munţii şi apele voi semna acordul de mediu". Acum, că a încăput pe mâna DNA-ului, sunt convins 150% că discursul său s-a modificat aşa: "Sunt convins 200% că Roşia Montană nu doar că nu poluează cu acid, dar şi îmbălsămează aerul cu miros de liliac".

Joi

Cel mai iubit fiu al judeţului, Buldogul, a luat în mână frâiele pedeleului. "Nu era mai bine să le lăsaţi pe cele trei graţii şi pe utecistul fruntaş să ducă partidul mai departe?". "Partidul era pe marginea prăpastiei. Îţi dai seama ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi dus ăştia partidul mai departe, măcar cu un pas?".

Vineri

Judecătorii şi-au pus vatmanii în cap. Liderul sindical de la oteleu era revoltat. "Dacă se aruncă lumea sub roţi noi suntem de vină? Şi justiţia ne pune să plătim bani grei după ce că avem salarii tip mărţişoare, adică simbolice...". "Şi cum credeţi că o să-i pedepsiţi pe judecători?". "Nu-i mai ducem cu tramvaiul". "La ce bani au ei, se urcă în tramvai doar în caz de accident, cu tot cu limuzine".

Sâmbătă

Alegerile de rector se reiau, şi se spune că anul ăsta mai sunt prevăzute încă vreo trei încercări. Un conf mi-a explicat: "Mai uşor alegi preşedintele Americii decât rectorul Sorbonicii". "De ce?". "Simplu. La noi e mai mult orgoliu decât ştiinţă, mai mult tupeu decât talent, mai multe şpăgi decât salarii".

Duminică

Ce norocoşi suntem! La noi Isus învie de două ori şi moare o singură dată.