Luni
Chef în tramvai, în scop caritabil. Tanti Zoe pensionara, încântată: "Păi dacă era aşa ceva pe vremuri, răposatul meu soţ nu se mai învârtea ca prostu' cu tramvaiul trei ture prin oraş. Băga şi ceva consumaţie, şi contribuia şi el la ajutorarea celor aflaţi în necaz". "Da' cum era pe vremuri?". "Ne dădeam jos din mers şi puteam fuma. Numai toroş nu se făcea în tramvai".
Marţi
E o mândrie că se ţine campionatul de tăiat lemne la noi. Organizatorul mi-a mărturisit: "A trebuit să amânăm competiţia până şi-au luat politicienii în primire mandatele. Că mulţi doreau să se bage la categoria strâmbă-lemne". "Dar e un sport periculos? Unde-şi ţin concurenţii topoarele?". "De obicei în spinare sau în ţeastă la duşmani".
Miercuri
Bolovan s-a abonat la eşarfa de Primar. Ceremonia a fost sobră, dar înălţătoare. "Faceţi alianţă cu UDMR-ul?". "Aş fi dorit din suflet, dar nu le mai ajungi cu prăjina la nas de când s-au căţărat pe catalige. Iar eu, cum n-am viziune, nu pot nici să le văd meclele". "Aveţi un mesaj să le transmiteţi concetăţenilor?". "În loc de vitamina C în campanie, am să le dau o cură de B complex timp de patru ani".
Joi
Control la ştranduri. Câţiva bătrânei erau încântaţi: "Apa e aşa de groasă de parcă ar fi gem de caise", se lăuda unul. Altul: "Dacă ies din apă şi nu fac duş, nu se mai urcă căpuşele pe mine". Iar administratorul a punctat: "E drept că unii mai fac pipi în bazin, dar prin asta facem economie la apă caldă".
Vineri
Chef mare la nemţii din Palota. Johann, un şvab tipic, a câştigat concursul de băut bere la damigeană. "Noi nu facem concursuri de florile mărului. Am câştigat un premiu consistent". "Şi ce vei face cu banii?". "Am să-i donez locuitorilor greci din strada Shakespeare, că aşa-i modelul la nivel mondial: nemţii să-i ajute pe greci".
Sâmbătă
S-au făcut alegeri serioase pentru posturile de decani. Cei care au fost împotriva lui Barney au cam sfeclit-o. Un mucalit mi-a povestit: "Am lansat zvonul că se vor verifica doctoratele şi lucrările decanilor, aşa că la noi la facultate nu a mai vrut să candideze decât portarul, care are un doctorat luat în parcare".
Duminică
Beţivii au ieşit cu gura căscată pe străzi. Au auzit că vor fi 40 de grade, ca la vodcă.