Luni

Vio către Ghiusi, după referendum. "Dă, mă, buletinul să văd dacă ai votat". "Nu-ţi dau nimic! Şi nu mă lua aşa, că io nu mă mai bag în politica făcută la Bucureşti". "Las' că mă mai rogi tu să-ţi dau o bere. Da' sincer, ţie chiar îţi place de marinar?". "Nu-mi place deloc". "Şi atunci de ce n-ai venit la referendum?". "Mie-mi convine cu el, că vă face de tot rahatul".

Marţi

Birtaşul s-a apucat de demolat terasa. "Merge greu cu dezafectarea?". "Merge cum vrea muşchiul meu". "Dar chiar erai în ilegalitate?". "Rămâne între noi. N-am avut autorizaţie de construcţie, am ocupat abuziv spaţiul, n-am plătit nicio chirie. Singura chestie de care nu pot fi acuzat conform Codului Penal este genocidul".

24 Voloseniuc_jurnal_2.jpgMiercuri

Şedinţă la Consiliul Judeţean. Fostul vice, după ce în mandatul trecut s-a opus achiziţionării de laptopuri pentru consilieri, acum a fost de acord cu investiţia. "Ce s-a schimbat între timp de v-aţi răzgândit?". "Trebuie să-i obişnuim pe noii veniţi cu laptopuri de ultimă generaţie, pentru că cele vechi erau pe aburi. În plus, toate erau virusate, că se umpluseră de laptopspiroză".

Joi

La Casa de Sănătate e aşa de mare lipsa de bani că nu li se mai răspunde celor care fac reclamaţii, din lipsă de timbre. Şeful a explicat: "Oamenii trebuie să înţeleagă că nu avem bani de corespondenţă. Dacă sunt interesaţi, mai vin din când în când pe-aici să vadă noutăţile". "Asta-mi aduce aminte de tipul care şi-a pus pe gard un afiş cu: vă rog nu sunaţi, ies eu din când în când afară".

Vineri

Nişte ţărani, supăraţi din cauza secetei. "Bine că am lucrat un an ca disperaţii, şi acum recolta e praf". Un altul, mai optimist, s-a consolat: "Încă două secete din astea şi vom avea nisip ca la Mamaia". "Dar nu vă despăgubeşte nimeni pentru calamitatea asta?". "Da' pe voi, orăşenii, vă despăgubeşte cineva pentru calamităţile care vă conduc?".

Sâmbătă

M-am văzut cu Marcu, venea de la un concurs de tras cu arcul. "Văd că tot mai mulţi practică acest sport". "Nici nu te mira. Habar n-ai ce bine ne poate prinde arcul în anumite conjuncturi. Că dacă vine războiul atomic, sigur că viitoarea conflagraţie se va purta cu arcuri şi săgeţi".

Duminică

Veşti bune. Foştii guvernanţi au făcut parcuri la ţară. Actualii vor tot parcuri, dar industriale.