Luni

Oradea a primit o donaţie de carte interesantă, biblioteca Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca. Decanul de la Litere descărca marfa în toiul nopţii. "Da' de ce te comporţi de parcă ar fi vorba de manifeste?", m-am minunat eu. "Sssst! Să nu afle Boc, că dă ordin să ducem cărţile la Cluj".

Marţi

Discuţie cu un membru al Colegiului Medicilor. "Ce e cu infecţiile din spitale?". "Păi, numai pe alea le vedeţi? Pe cele din Parlament nu?". "E drept că nu mai aveţi voie să daţi concedii medicale?". "E o dezinformare. Putem, cu condiţia ca pacientul să fie mort de trei zile şi să înceapă să pută".

Miercuri

Am fost la simpozionul SRI. Mi-a plăcut de băieţi, toţi sunt foarte ascultători. "Să nu uitaţi să vă luaţi mapa de prezentare", mi-a zis un civil. M-am bucurat când am văzut că am primit pix cu sigla SRI. Când l-am deschis să schimb pasta, mi-a căzut microfonul pe jos.

Joi

16 Emil Boc.jpgPremierul se luptă cu moartea. Vrea să vadă a cui coasă e mai eficientă, aşa că a venit şi pe la noi să mai subţieze numărul pensionarilor.
"De ce aţi mutat Inspectoratul în Construcţii la Cluj?", l-am întrebat cu ocazia asta. "Trebuia s-o satisfac pe arhitecta-şefă de la Primărie. Şi n-am putut decât dându-i postul soţului ei". "Şi treaba va merge mai bine la voi?". "Nu se ştie, ce-i sigur e că la Oradea se inspectorează, iar la Cluj se expectorează".

Vineri

Un slujbaş din Primărie mă ţine la curent cu noutăţile din instituţie. "Mă, să nu-i mai ziceţi primarului nostru Bolovan", m-a sfătuit el. "Da' cum?". "Faraonul. N-ai văzut că s-a apucat să-şi facă piramidă?".

Sâmbătă

S-au redeschis magazinele etnobotanice. Tanti Zoe pensionara era în al nouălea cer, dar nu din cauză de canabis. "Dacă legea consumului de ierburi apare, dispărem noi, pensionarii". "Vi s-a făcut de plante interzise?". "Ăştia sunt în stare să interzică şi urzicile de pe calea ferată sau să le accizeze!".

Duminică

S-a inaugurat un teren de golf. E primul pas spre legalizarea prostituţiei. Că dai bani să ţinteşti gaura.