Luni

Vio către Ghiusi: "Ai văzut, mă, ce preşedinte patriot avem noi? Nu ca alţii, adică ca al vostru!". "Hat de ce zici asta?". "Al nostru a spus că mai bine se lăsa împuşcat decât să abdice ca Regele". "Al vostru e obişnuit cu aşa ceva, că zilnic e împuşcat în aripă".

16 Bolojan_jurnal.jpgMarţi

Bolovan rezolvă şi problema câinilor de pripas. "Trebuie să punem ordine în această chestiune. Pe mine mă deranjează că toate potăile din urbe sunt dinamoviste. Deci, câini până la moarte!". "Şi chiar o să castrăm toţi dulăii?". "Asta e o variantă ca să scadă numărul patrupedelor. Dar putem cere castrarea stăpânilor, şi atunci se împuţinează şi bipezii".

Miercuri

Am mers cu Juji să mă dau în bărci pe Criş. "Bună ideea celor de la Ape, să serbăm Ziua Dunării la noi acasă!", i-am zis eu. Juji, puţin dezamăgită, că altceva a înţeles ea prin "a te da în bărci", a avut o iluminare: "Acum înţeleg eu importanţa Crişului. După ce ajunge în Dunăre devine navigabil!".

Joi

Incredibil: angajaţii din Ministerul Transporturilor au insomnii. Un şef de la Aeroport mi-a povestit: "După ce au dormit pe ei cinci ani, cei din Minister au observat că putem lua bani europeni pentru modernizare". "Înseamnă că vom avea o pistă de 2,4 kilometri lungime şi 50 de metri lăţime?". "Nu-i sigur. Poate 2 kilometri lungime şi 30 de metri lăţime, că mai am de terminat un etaj la vilă".

Vineri

Oamenii merg pe stradă cu nasul în dreptul urechii, că-n oraş pute de-ţi mută nasul. Mitocanul de la Zgardă a făcut control cu presa, după ce în prealabil şi-a anunţat clienţii că vor fi vizitaţi. "La Porci dau amenzi de o să-i usture!", s-a lăudat el. "Dar şi la Zahăr duhneşte înfiorător". "Da, dar ei sunt în regulă cu hârtiile. Alea de 500 de euro".

Sâmbătă

Veşti bune pentru doctorii de la Judeţean: îl vor avea şef pe călăul de la Maternitate. Un medic mi-a explicat: "Bine că am renovat toate încăperile şi am zugrăvit cu vopsea lavbilă!". "Nu văd legătura". "Păi, de acum va curge sânge nu doar în sălile de operaţii, ci şi prin birouri".

Duminică

În sfârşit nu se mai comit erori judiciare. S-a intrat în vacanţa judecătorească.