Luni

Izbiţi de evlavie, românii s-au recules de Sfânta Maria. Care pe la ştranduri, care pe la chermeze. Vio către Ghiusi: "La ce chef de muncă avem, eu aş înroşi tot calendarul, mai ales că vine criza". "Şi ce dacă vine criza, trebuie să cădem în misticism?". "Păi la ce conducători avem, numai Dumnezeu ne mai poate salva".

12 Ioan Micula_jurnal.jpgMarţi

Gemenii, în prag de faliment. La aflarea veştii, angajaţii au dat de băut pe motiv că oricum ajutorul de şomaj e de trei ori mai mare ca salariul. Geamănul Mare a explicat: "E vorba de un faliment românesc. Firma are datorii de milioane de euro, iar noi avem o avere de milioane de euro. Şi dacă-mi aduc bine aminte, eu sunt suedez, aşa că plec la fiorduri şi vă las cu ochii în soare".

Miercuri

Fostele glorii ale fotbalului naţional au venit să facă un meci demonstrativ. Marele antrenor nea Imi a dezvăluit tactica adoptată. "În primul rând am cerut ca toţi jucătorii să vină gata echipaţi". "De ce?". "Nu vreau să se echipeze în vestiar, că vine şi Dănuţ Lupu şi s-ar putea să dispară câte ceva".

Joi

Juji, excitată de Carnavalul Florilor. "Vă mai civilizăm şi pe voi, românii, că habar n-aveţi ce înseamnă medievalele bătăi cu flori". "La noi, în general bătăile se fac cu flori de mină, aşa că am cam renunţat la asemenea apucături". "Oricum era păcat ca florile să se ofilească la Debrecen, mai bine să fim noi cei care curăţă carele alegorice".

Vineri

Preacuviosul Izvestie a explicat de ce bisericile sunt datoare la Fisc. "Noi nu plătim taxe şi impozite pentru că nu recunoaştem decât un singur Şef. Iar Acela ne interzice să lucrăm cu banul, care-i ochiul dracului". "Dar când primiţi arginţii pentru botezuri, nunţi şi înmormântări, nu tot de ochiul dacului e vorba?". "Păcătosule! Noi am făcut puţină matematică în şcoală. Adunarea am studiat-o, dar n-am ajuns la împărţire".

Sâmbătă

Tanti Zoe pensionara şi-a cumpărat şpaclu. "Vă ocupaţi cu renovarea casei, la vârsta dumneavoastră?". "Am auzit că cei de la CET o să ne debranşeze pentru neplata facturilor". "Nu văd legătura". "Păi nu-i suficient să ne dăm cu spray ca să nu puţim. Mai şi îndepărtăm jegul cu şpaclul".

Duminică

S-au scumpit biletele de tren. Tot n-or să vină bani mai mulţi la buget, că grosul îl ia naşul.