Vio către Ghiusi. "Cred că va ieşi cu scandal pe chestia cu CET-ul. Ioşioţii nu vor semna contractul de furnizare". "După ce-ţi dai seama?". "Mi-am amintit de vremurile comunismului. Văd tot mai mulţi oameni cumpărând şpacluri". "Ce să facă cu ele?". "Să răzuiască promoroaca de pe pereţi".
Marţi
Numărul iubitorilor sportului e în creştere. Un distins domn a organizat "Cupa porcului" la fotbal. "Mulţi m-au întrebat dacă această denumire vine de la cel care a pus în joc trofeul. Nimic mai fals!", s-a destăinuit el. "Atunci?". "M-am gândit că la câte porcării se petrec în fotbal, cel mai bun premiu nu poate fi decât un godac de peste o majă".
Miercuri
Spectacol reuşit la Gala Brandurilor Bihorene, deşi la intrare a fost oprit un bătăuş care dorea să arate conjudeţenilor ce brand are. Momentul de vârf a fost premierea celui mai tare comerciant. Doamna Mamoiu, care se pricepe la toate, a decernat marele premiu firmei 3G. "Pentru mine e o onoare. Personal sunt mulţumită şi dacă am parte de un G, darămite de ditamai 3G!".
Joi
Şefa organizaţiei Leilor din oraş a organizat o cină creştinească pentru persoanele flămânde. I-am reproşat: "La cât s-a extins sărăcia, trebuia să adunaţi populaţia înfometată pe stadion". "Eu văd altfel lucrurile. Înainte, cei care-i prigoneau pe creştinii săraci îi aruncau la lei. Acum leii dau de mâncare creştinilor săraci".
Vineri
Eveniment la sediul UNPR. Un sobor de patru preoţi a venit la sfinţire, chestie care a fost considerată o sfidare de către şeful partidului. "E scandalos să vină mai mulţi preoţi decâţi membri de partid avem!". "E adevărat că aţi vrut să-l luaţi şi pe Mircea Geoană în organizaţie?". "Aşa e. Dar doar din motive practice. Nimeni nu ştie ce înseamnă UNPR. Dacă venea el, deveneam Uniunea Naţională a Prostănacilor din România".
Sâmbătă
Parlamentul pregăteşte o lege prin care pedofilii urmează să fie castraţi după modelul câinilor fără stăpân. Un deputat mi-a explicat. "Pe pedofili o să-i castrăm chimic. Îi deparazităm, le punem cip, zgardă antipurici şi-i dăm pe la casele oamenilor. Sunt ascultători, devotaţi şi iubesc mult copiii".
Duminică
Singurul scop al comasării alegerilor este să se fure o singură dată.