Luni
Tanti Zoe pensionara, aproape vânătă de la gerul de afară. "Nu v-a spus medicul că nu e bine să ieşiţi în oraş pe un asemenea frig?". "Ba tocmai de asta am ieşit, că e un frig de crapă pietrele". "Nu văd logica". "Am nişte pietre la rinichi şi, decât să dau o grămadă de bani la chirurg, mai bine stau afară şi frigul îmi crapă pietrele".
Marţi
Episcopia vrea să se alipească la vechea Mitropolie a Ardealului. O prea cinstită faţă bisericească (adică numai faţa e cinstită?) a explicat motivul manevrei. "Noi suntem împotriva regionalizării. De aceea nu mai suportăm să fim sub jurisdicţia Clujului şi o preferăm pe a Sibiului". "Care sunt avantajele practice?". "E ca şi cum am înlocui varza de Cluj cu salamul de Sibiu".
Miercuri
Un mocan s-ar lansa în bătălie cu un bolovan pentru primăria municipiului. "Ce crezi că te recomandă, ca june pedelist, să ajungi primar?". "Păi în primul rând vreau să arăt lumii că cele trei mandate ale fostului primar şi coleg de partid, Slobozeanul, au fost nişte eşece". "Adică tu nu vei mai lua jumătate din clădirile din centru?". "În niciun caz. Eu le voi lua pe toate".
Joi
Juji mi-a cerut bani împrumut să se epileze. "Bine că eşti săracă lipită dar vrei să faci pe cocheta!". "Păi tocmai pentru că sunt săracă vreau să mă epilez. Ai citit noul regulament cu privire la acordarea de ajutoare sociale?". "Nu. Ce scrie acolo?". "Că dacă ai blană nu mai primeşti ajutor social. De-aia mă epilez".
Vineri
Pădurea de lângă Felix a fost chelită în mai puţin de o săptămână. Un drujbaş de la Ocolul Silvic mi-a explicat. "Totul e legal, pentru că noi, oricâte infracţiuni am comite, ştim să ne acoperim de hârtii". "Şi cum aţi motivat tăierile?". "Păi copacii sunt uscaţi pentru că nu au frunze. Ideea e mişto, căci iarna nici un pom nu are frunze, aşa că-l putem declara uscat".
Sâmbătă
Şefa de la Statistică mi-a explicat primele rezultate ale recensământului. "În continuare numărul rromilor este scăzut, adică mai puţin de 50.000". Păi, atâţi sunt numai pe trenul ce vine de la Vadul Crişului". "Eu vorbeam de romi. Poate că ţigani sunt mai mulţi".
Duminică
Ştiaţi că există o zi a zonelor umede? Pe când şi o noapte a acestora?