Pompierii militari le-au demonstrat jurnaliştilor orădeni că munca lor nu este defel uşoară, provocându-i, marţi, la o întrecere în curtea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Reprezentanţii redacţiilor BIHOREANUL, Crişana, Jurnal Bihorean, Bihon.ro şi Radio Transilvania au fost singurii care au avut curaj să îmbrace echipamentele militarilor. Fiecare jurnalist în parte a fost echipat cu bocanci (cu câteva numere mai mari), uniforma ignifugă de pompier şi masca de oxigen, cu butelia aferentă în spate.

Deşi numai îmbrăcatul "uniformei" ar fi fost o probă suficientă pentru jurnalişti, ei au fost provocaţi să parcurgă un traseu cu mai multe probe: căratul unui furtun rulat, apoi a unuia sub presiune, montarea unei scări, căţăratul pe o altă scară, mai mare, tragerea unei lăzi cu greutate, "salvarea" unui manechin greu de 65 kilograme, care a trebuit purtat pe braţe 10 metri de către ziariste, respectiv 20 metri de către bărbaţi, şi mânuirea furtunului cu apă în aşa fel încât să umple un recipient, printr-o ţintă anume pusă.

După parcurgerea probelor, fiecare jurnalist în parte a confirmat că meseria de pompier nu este defel uşoară, aşa că îşi preferă job-ul. "Tot a fost greu, de la trasul furtunului până la rezistenţă. Probele vin rapid, una după alta, şi trebuie să ai rezistenţă cât mai mare. E mai uşor să fii jurnalist", a spus Costel Demian, redactor-şef la Bihon.ro.

Robert Rezmuves, redactor la Radio Transilvania, a confirmat: "Foarte obositor. La un moment dat am simţit că nu mai am aer. Dar a fost o experienţă interesantă, să vedem care e viaţa pompierilor. Din exterior, probele au părut uşoare, dar a fost foarte solicitant".

La finalul concursului, inspectorul şef al ISU Crişana, colonelul Sorin Caba, i-a premiat pe jurnalişti. La feminin, locul I l-a ocupat jurnalista cotidianului Crişana, Alina Hambaraş, locul II Oana Fărcaş de la Bihon.ro, iar locul III Crina Dobocan, de la Jurnal Bihorean. Colaboratoarea BIHOREANULUI, Mădălina Sim, a câştigat o menţiune.

La masculin, pe locul I s-a clasat Costel Demian, iar pe locul II Robert Rezmuveş. "Vă felicit, aveţi respectul meu. Aţi dovedit că aveţi curaj", le-a spus Caba jurnaliştilor orădeni.

Concursul organizat de ISU Crişana este un preambul la programul pe care pompierii l-au pregătit pentru ziua de 13 septembrie, când se sărbătoreşte Ziua Pompierilor. Atunci, toate subunităţile ISU Crişana din Bihor vor avea porţile deschise. În plus, de la ora 18, militarii vor defila prin Oradea.