Cea de-a IX-a ediție a conferinței internaționale „Mass-media în postcomunism” va reuni la Oradea peste 50 de specialiști din domeniul comunicării de masă, universitari, istorici ai presei și gazetari din Chișinău, București, Cluj-Napoca, Timișoara, Pitești, Arad, Buzău și Galați. Aceștia vor susține lucrări cu tema „Jurnaliștii și actorii politici: tentații, angajamente și cenzuri deontologice”.

Evenimentul se va desfășura la sediul Facultății de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării, precum și la Departamentul de Științe Politice și Științele Comunicării, în zilele de 11 și 12 octombrie.

Conferința va debuta vineri, începând cu ora 10, cu mesajele de bun venit și apoi cu comunicările în plen susținute de Radu Carp, prof. univ. dr. habil. la Facultatea de Științe Politice București („Măsuri active. Unde trasăm granița între fals și adevăr în contextul provocărilor cu care se confruntă media în relația cu actorii politici”), precum și de Marian Petcu, prof. univ. dr., FJSC București, alături de Aurelia Perșinaru, de la Biblioteca Națională a României („Evoluții ale presei partidelor politice din România”). 

După prânz, în cadrul celor 5 secțiuni ale departamentor de științe ale comunicării și de științe politice, specialiștii în comunicare din întreaga țară vor susține numeroase lucrări, cum ar fi: „Jurnalism și comunicare politică în sfera televizuală din România. Agenda europeană în anul electoral 2024” (Camela Beciu, Mirela Lazăr), „Sondajele de opinie - surse de informare sau dezinformare, în ce mod influențiază electoratul? Studiu de caz: alegerile prezidențiale 2024” (Ioan David), „Publicitatea politică mascată: mecanisme de influență și derapaj în mass-media digitale” (Mihai Marcovici), „Young Women and Social Media: Transitioning to a Commodified Self in the Cyberspace” (Valeriu Frunzaru, Georgiana Udrea, Mădălina Avram), „Oameni politici și jurnaliști din Bihor, înainte și după momentul decembrie 1989” (Carmen Ungur-Brehoi), „Jurnaliștii și actorii politici: între angajamente și aranjamente” (Georgeta Stepanov), „Deepfake și integritatea electorală: provocările tehnologiei în contextul electoral românesc” (Sandra-Manuela Torică), „Două identități postdecembriste conturate din mers: jurnalistul și omul politic” (Florin Ardelean) etc.

Unele dintre întâlnirile pe secțiuni și comunicările în plen vor fi transmise online, prin intermediul platformei Teams, linkurile de acces fiind disponibile în documentul de mai jos. 

Conferința internațională se va încheia sâmbătă cu colocviul „Jurnalismul tradițional și noile media: delimitări, rivalități, controverse”. 

Reuniunea academică este organizată de Universitatea din Oradea, în colaborare cu Universitatea din București și Universitatea de Stat din Chișinău (Republica Moldova).

Vezi mai jos programul complet:

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!