Jurnalistul Florin Ardelean își lansează cartea „Istoria presei culturale din Oradea. Studii (II)”, joi, 7 noiembrie, de la ora 17, la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (Str. Iosif Vulcan nr. 16). Volumul a apărut la Editura Eikon, București, 2024, și va fi prezentat de prof. univ. dr. Gabriel Moisa, manager al Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal.
Studiile prezente în carte „sunt rodul cercetărilor întreprinse, cele mai multe dintre ele, în domeniul istoriei presei culturale și al presei bihorene. Cele trei studii cu privire la Familia, seriile II, III și IV, sunt elaborate special pentru acest volum. Ele reprezintă o tentativă de evaluare a eforturilor întreprinse de Mihail G. Samarineanu, anume de a continua munca întemeietorului Familiei, de a edita la Oradea o revistă culturală de înaltă ținută, seria a III-a (1934-1940) având un nucleu de colaboratori de valoare excepțională”, a transmis Florin Ardelean, citat în comunicatul Muzeului Țării Crișurilor.
Florin Ardelean este lector universitar doctor la Universitatea din Oradea, Facultatea de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, unde susține cursurile de Teoria mass-media, Jurnalism Radio-TV şi Istoria Presei Româneşti. Din 1990 până în 2001 a fost redactor al revistei Familia. A condus publicații din Oradea (Gazeta de Vest – 1990-1991 și Vest – 1998-2000), precum și studioul de televiziune locală – TVS (2000-2008).
Este autor al unor cronici de carte, eseuri și proză scurtă apărute în revistele Familia și Vatra, a publicat literatură, lucrări de istoria presei și foiletonistică (Dogmă şi opinie, 2007; Jurnalism și tranziție, 2007; Insectar I şi II, 2008) şi a coordonat, împreună cu Ioan Laza, volumele Familia – 150, 2015; Iosif Vulcan. La judecata urmaşilor, 2016; Mass-media în post-comunism, 2016.
„În haosul editorial din zilele noastre, cărțile lui Florin Ardelean sunt adevărate evenimente. Abordările sale multi, inter și transdisciplinare din zonele istoriei, jurnalismului, filosofiei și ale literaturii dovedesc erudiție și o rară capacitate de sinteză”, consideră prof. univ. dr. Marian Petcu, de la Universitatea din București, Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării.
În ceea ce privește volumul care urmează să fie lansat, Petcu apreciază că „Florin Ardelean așază personalitățile și periodicele evocate la locul cuvenit, cu argumente indubitabile. Cu alte cuvinte, procedează așa cum se cuvine, cu mijloace cuvenite și cu tonul cuvenit. Sunt amintite aici atât chestiuni-reper pentru istoria noastră, cât și evenimente adesea ignorate, cum ar fi faptele diverse, deși acestea spun foarte multe despre istoria socială, despre cristalizarea regulilor în societate, succese și eșecuri, despre iubire și suferință - a se vedea cronicile din Familia”.
Intrarea la evenimentul de joi este liberă.