Fotoreporterul şi cameramanul George Naş s-a stins din viaţă luni dimineaţă, în urma unui accident vascular cerebral, fiind în comă de câteva zile.

Născut la 23 aprilie 1962, la Oradea, George Naş era un personaj mereu binedispus, pus pe glume şi plin de viaţă.

De-a lungul timpului, el a colaborat cu mai multe redacţii orădene, printre care şi cu BIHOREANUL, Vest şi Informaţia de Vest, ca fotograf. De asemenea, imagini realizate de George au ilustrat mai multe cărţi, în special monografii.

În calitate de cameraman, a lucrat la mai multe proiecte ale Televiziunii Române, documentare filmate de el fiind difuzate de TVR 1, TVR 2 sau TVR Cultural.

Înmormântarea va avea loc vineri, la ora 13, la capela Haşaş din Cimitirul Municipal. Redacţia BIHOREANUL transmite condoleanţe familiei îndurerate.