Poveşti cu exploratori adevăraţi, legende care se pierd în negura timpului, istorie, speologie, tradiţii încă vii, toate aceste subiecte fac parte din sumarul primei ediţii a "Jurnalului Pădurii Craiului".

Centrul pentru Arii Protejate şi Dezvoltare Durabilă Bihor a publicat primul număr dintr-un ziar dedicat ariei protejate Pădurea Craiului. Cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bihor, jurnalul a apărut într-un tiraj de 2.000 de exemplare, jumătate în limba română şi tot atâtea în limba maghiară. Publicaţia urmează să fie distribuită la peştera Meziad, la peştera cu cristale din mina Farcu şi va putea fi găsită de asemenea la sediul C.A.P.D.D. Bihor din Oradea.

"Jurnalul Pădurii Craiului" îşi propune să fie şi un omagiu adus memoriei lui Czárán Gyula, supranumit "părintele turismului bihorean", la împlinirea a 170 de ani de la naşterea sa. De altfel, chiar de pe prima pagină a jurnalului, cititorii pot afla cum descria Czárán Gyula Peştera Meziadului în anul 1903.

"Am încercat încă o dată să oferim turiştilor, într-un format accesibil, un altfel de ghid turistic care să-i ajute să înţeleagă povestea acestor locuri şi a oamenilor lor. "Jurnalul Pădurii Craiului" este un argument pentru a-ţi prelungi vacanţa sau pentru a reveni neapărat ca să descoperi toate tainele acestui ţinut de poveste", spune Paul Iacobaş, preşedintele CAPDD Bihor.