La doi ani de la redeschiderea Palatului de Justiţie, sărbătorită separat de conducerea Tribunalului Bihor şi de cea a Curţii de Apel, pricina zâzaniei dintre şefii de atunci ai celor două instituţii, judecătorii Carmen Domocoş şi respectiv Andrei Rus, a fost, în sfârşit, aflată.
Un control dispus de Rus asupra achiziţiilor făcute pentru mobilarea clădirii a scos la iveală că şefa de la Tribunal ar fi închiriat nelegal câteva spaţii şi ar fi cumpărat o serie de obiecte de lux fără să le justifice rostul.
Citeşte mai departe, pe blogul lui Bihorel!