Orădenii care în mini-vacanța de Sfânta Maria mică au ales să dea o tură până la Stâna de Vale au avut de ce să-și regrete opțiunea. Singura parcare disponibilă, cu excepția celei de pe marginea îngustului drum din stațiune, este un teren viran de la „poalele” hotelului Iadolina, în care, după ultima ploaie, coexistau și bălți de apă, și porțiuni acoperite de colb.

Cel mai kitschos detaliu este, însă, că deși o parte a clădirii hotelului arată ca o dărăpănătură, în spatele ei a fost amplasat un ciubăr „romantic”, cum probabil angajații gemenilor Viorel și Ioan Micula, patronii stabilimentului, au văzut prin revistele Neckerman din anii 80 și prin pozele de Instagram ale pensiunilor montane de la noi, în ultimii ani.

Atât doar că zona din spatele hotelului e pur și simplu o grămadă de moloz, chiar dacă în apropiere nu există niciun șantier, iar locul e complet lipsit de intimitate, fiind sub balcoanele hotelului.

Cum o cameră costă cât nu merită, adică 300 lei pe noapte, probabil că ciubărul rămâne nefolosit nu doar din cauza tarifelor piperate, cât mai ales a „panoramei” deloc romantice...
 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!