Preşedintele României, Klaus Iohannis, a anunţat, marţi, că a semnat decretul pentru prelungirea cu 30 de zile a stării de urgenţă în ţară, pentru continuarea luptei cu noul coronavirus. Decretul intră în vigoare din 15 aprilie.

Şeful statului a subliniat că pericolul nu a trecut şi că ţara nu îşi permite să relaxeze măsurile de prevenire.

"Staţi acasă pentru a nu ajunge pe un pat de spital. Staţi acasă pentru a ne putea recăpăta viaţa cât mai repede. Altfel, vom avea un val de îmbolnăviri şi de decese foarte mare. Altfel, ar însemna ca toate sacrificiile pe care le-am făcut până acum ar fi fost în van. Nu ne putem permite niciun pas înapoi", a spus Iohannis. 

Astfel, a arătat preşedintele, "se impune prelungirea stării de urgenţă, ceea ce înseamnă menţinerea măsurilor impuse, precum şi noi reglementări".

Potrivit preşedintelui Klaus Iohannis, prin decretul privind prelungirea stării de urgenţă în România, şcolile rămân închise și se suspendă toate activitățile didactice ce presupun prezența fizică în unitățile de învățământ.

De asemenea, a anunţat preşedintele, Guvernul va lua toate măsurile pentru a asigura securitatea alimentară a cetățenilor şi este posibilă plafonarea preţurilor la medicamente, alimente de strictă necesitate şi anumite servicii de utilitate publică.

"Am adăugat o mențiune specială dacă se va constata o scădere a prețurilor pe piețele regionale. Guvernul va lua măsuri pentru ca scăderile să se reflecte în prețul consumatorilor", a precizat Iohannis.

Pentru neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu se pot lua măsuri de urgență, până la demitere în spitale, DSP, case de asigurări sănătate, servicii ambulanță, instituții publice centrale și locale. Decretul menționează explicit posibilitatea ca managementul unităților sanitare publice să poată fi asigurat de personal din instituții cu atribuții în apărarea și securitatea națională. Termenele de preaviz în cazul demiterii personalului se suspendă pe starea de urgență.

În privinţa protejării categoriilor vulnerabile, Klaus Iohannis a subliniat că este interzisă încetarea sau suspendarea activității centrelor de îngrijire bătrâni, alte categorii vulnerabile, publice și private. Este permisă transferarea acestora la propriul domiciliu, la solicitarea familiei, dacă există condiţii pentru întreţinerea lor.

Pe perioada stării de urgenţă extinse, în justiție, activitatea de judecată continuă în cazurile de urgență deosebită. Totodată, furnizorii de servicii de comunicații electronice au obligația de a asigura integritatea rețelelor. 

Citeşte decretul în întregime, pe site-ul oficial al Administraţiei Prezidenţiale!