Generalul în rezervă Nicolae Ciucă a fost desemnat să formeze un nou Guvern şi să devină premier al României. Decizia a fost luată de preşedintele Klaus Iohannis după ce, joi, a ţinut consultări cu reprezentanţii partidelor.

Ciucă a fost propunerea PNL, partid care, de data aceasta, nu a mai mizat pe preşedintele formaţiunii, Florin Cîţu, ci pe un militar de carieră, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, despre care unele voci spun că este, de fapt, varianta propusă, din umbră, chiar de Iohannis.

La negocieri

Anunţul a fost făcut, joi, de preşedintele Klaus Iohannis într-o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni.

"Discuţiile de azi au fost considerabil mai bune. E nevoie de un guvern care să rezolve problemele, să terminăm cu criza. Criza a durat deja prea mult, e inadmisibil să continuăm în acest stil. Iarna bate la uşă, preţurile la energie cresc. E nevoie de un guvern cu drepturi depline. Am fost mulţumit că PNL a venit cu o nouă abordare, s-a votat în unanimitate un candidat. Am decis să-l desemnez candidat pe domnul Nicolae Ciucă", a spus şeful statului.

După declaraţiile preşedintelui, Ciucă a spus că va negocia cu toate forţele politice.

"Am înţeles încredinţarea acestui mandat ca pe un gest de responsabilitate pe care trebuie să îl avem în aceste momente dificile, astfel încât cetăţenii să beneficieze de tot ceea ce poate un Guvern în deplinătatea sa să ofere prin deciziile şi acţiunile pe care le întreprinde. În acest sens, vom negocia cu toate forţele responsabile, astfel încât, într-o perioadă de timp scurtă să reuşim să alcătuim guvernul şi să negociem cu toate forţele politice responsabile, astfel încât guvernul propus să poată să fie aprobat în Parlament", a declarat Nicolae Ciucă, după anunţul preşedintelui.

Şeful statului a avut, joi, a doua rundă de consultări cu partidele parlamentare, după ce prima propunere de prim-ministru, Dacian Cioloş, a fost respinsă în plenul Parlamentului.

PSD nu a propus un nume de premier şi a militat pentru un guvern de largă uniune, în timp ce USR a cerut refacerea coaliţiei guvernamentale PNL-USR-UDMR cu un alt nume decât Florin Cîţu ca premier. Dacian Cioloş a precizat că nu susţine un guvern minoritar, notează Libertatea.ro.

Varianta Nicolae Ciucă este susţinută de PNL şi UDMR, iar asta indică faptul că liberalii nici nu vor să negocieze cu USR-iştii, ci ar merge pe varianta unui guvern minoritar, care ar avea nevoie de voturile PSD în Parlament. 

Cine este Nicolae Ciucă

În octombrie 2020, Nicolae Ciucă s-a înscris în PNL pentru a candida la alegerile parlamentare pentru un loc în Senat în Dolj. În acelaşi an a devenit ministru al Apărării în guvernul Orban, iar după demisia liderului PNL, din decembrie 2020, acesta a preluat conducerea guvernului ca interimar. A continuat apoi ca ministru al Apărării în guvernul Cîţu.

A fost pentru mult timp şef al Statului Major, dar şi-a cerut trecerea în rezervă anul trecut, când a fost propus pentru funcţia de ministru al apărării, întrucât standardele NATO impun ca această funcţie să fie ocupată de un civil.

Este un susţinător convins al NATO, el participând la conflictul din Irak alături de soldaţii americani. Ciucă şi-a câştigat gradele în teatrele de operaţiuni, el fiind unul dintre puţinii generali români care au condus personal o misiune de luptă (în 14 - 15 mai 2004, lupta pentru podul peste Eufrat în Irak), notează Libertatea.ro. 

Ce urmează?

Candidatul Nicolae Ciucă va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, un vot de încredere din partea Parlamentului României asupra programului de guvernare şi a întregii liste de miniştri.

Birourile permanente stabilesc data şedinţei comune, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi a listei Guvernului. Urmează audierile individuale ale miniştrilor propuşi, acestea finalizându-se cu un aviz comun consultativ, din partea comisiilor permanente ale celor două camere.

În data stabilită de Birourile permanente pentru acordarea votului de încredere, candidatul la funcţia de prim-ministru se prezintă în plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.