Aşa cum a promis, preşedintele Klaus Iohannis s-a dus în Piaţa Universităţii să discute cu protestatarii. A făcut-o duminică seara creând, după cum era de aşteptat, busculadă în jurul lui.

Preşedintele României a ajuns între manifestanţi în jurul orei 20, când în Piaţa Universităţii se aflau circa 1.000 de oameni. "Aţi ales o seară în care nu sunt foarte mulţi oameni prezenţi în piaţă!", au observat jurnaliştii. "Mulţi, puţini. Câţi au venit, atâţia sunt bineveniţi", a răspuns preşedintele, potrivit Digi24.

Cu şapcă pe cap şi flancat de agenţii Serviciului de Protecţie şi Pază, şeful statului a păşit timid printre demonstranţi.

"M-aţi chemat, am venit", le-a spus Iohannis protestatarilor, care l-au asaltat şi s-au împins, la un moment dat creându-se busculadă în jurul său, potrivit Mediafax.ro.

Mulţi oameni i-au mulţumit că a venit, dar din mulţime s-au auzit în mai multe rânduri huiduieli, fluierături şi scandări precum "Ruşine, ruşine" sau "Demisia", "Hoţii" şi "Nu vă vrem".

În cele mai puţin de 30 de minute cât a stat în Piaţa Universităţii, oamenii i s-au plâns de clasa politică, de "legile care i-au umilit şi jecmănit", iar şeful statului a primit şi scrisori cu revendicări de la manifestanţi.

"Domnule preşedinte, parlamentarii corupţi să înceapă să îşi dea demisia, să fie Parlament cu 300, să vină oameni noi!", i-a strigat un bărbat.

Alţi manifestanţi s-au arătat nemulţumiţi că nu au fost chemaţi la Cotroceni şi au întrebat când vor mai fi consultări. "De ce nu ne-aţi primit la Cotroceni? Am trimis şi o petiţie!", au strigat oamenii către şeful statului.

Un sibian i-a spus lui Klaus Iohannis că ţara are nevoie de un premier corect, iar un alt bărbat a precizat că doreşte o altfel de politică. "Am reţinut ideea", a răspuns preşedintele.

Klaus Iohannis s-a retras din Piaţa Universităţii după mai puţin de 30 de minute, plecând în timp ce oamenii au huiduit şi strigat "Ruşine, ruşine să vă fie", "Demisia, demisia", "Corupţia ucide!" şi "Hoţii", iar agenţii SPP au făcut cu greu faţă mulţimii, care atunci striga "Înapoi".

Ulterior, pe pagina de Facebook a preşedintelui a apărut mesajul: "Am fost în seara aceasta în Piaţa Universităţii şi am stat de vorbă cu oamenii. Am văzut foarte multă revoltă, dar şi speranţa că lucrurile se pot schimba. Le-am spus celor prezenţi să aibă încredere şi să rămână implicaţi, doar împreună putem face ca România să devină ţara pe care ne-o dorim cu toţii".