Klaus Iohannis a efectuat miercuri o vizită în Ungaria, unde a fost primit de președinta Katalin Novák, dar nu și de premierul Viktor Orbán care nu s-a aflat în țară, căci plecase în Georgia pentru a participa la prima şedinţă comună a guvernelor ungar şi georgian.

În declarațiile de după întâlnirea oficială, Iohannis a subliniat că „este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, iar Novák a spus că „reducerea tensiunilor este un interes comun”. 

Evitarea gesturilor controversate

Potrivit Digi24.ro, Klaus Iohannis s-a dus în Ungaria la invitaţia președintei Katalin Novák, aceasta fiind prima vizită oficială la Budapesta a unui preşedinte român în ultimii 14 ani. Iohannis a efectuat această vizită diplomatică la o zi după ce l-a primit la Cotroceni pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski, venit în România pentru prima oară de la izbucnirea războiului.

După primirea oficială, cu intonarea celor două imnuri de stat și după discuțiile cu ușile închise, președinții României și Ungaria au susținut declarații. 

Klaus Iohannis a subliniat că trebuie evitate gesturile controversate în relațiile dintre cele două țări. Amintim că în ultima perioadă au existat astfel de gesturi, unul dintre acestea fiind chiar faptul că premierul ungar Viktor Orbán a purtat, la un meci de fotbal, un fular cu harta „Ungariei Mari”, ce cuprinde și o parte din Ardeal.

„Am exprimat disponibilitatea deplină a autorităţilor române de a acţiona pentru consolidarea dialogului şi a cooperării bilaterale şi de a oferi şi mai multă substanţă parteneriatului strategic dintre ţările noastre. România urmăreşte ca acest dialog să aibă o dinamică pozitivă, de dezvoltare şi aprofundare, în interesul tuturor cetăţenilor noştri, indiferent de originea lor etnică. România promovează o abordare deschisă, transparentă, pragmatică, bazată pe încredere reciprocă. Cred cu tărie că este absolut necesară evitarea gesturilor unilaterale sau controversate”, a spus Klaus Iohannis în cadrul declaraţiei de presă comune. 

Iohannis: România ar putea furniza energie Ungariei

Președintele român a vorbit și despre minorități, care contribuie la crearea unor „punţi de legătură” între statul de cetăţenie şi statul înrudit, mai notează Digi24.ro.

„Trebuie să existe pe ambele părţi hotărârea de a privi viitorul relaţiilor noastre într-o perspectivă axată pe dezvoltare, cooperare, identificarea elementelor care ne unesc şi a intereselor similare, mai degrabă decât a celor care le dezbină. Am subliniat că persoanele care aparţin minorităţilor naţionale contribuie la crearea şi consolidarea unor punţi de legătură între statul de cetăţenie, singurul care are răspundere pentru protecţia drepturilor acestora, şi statul înrudit”, a mai spus șeful statului.

Totodată, președintele României a declarat la Budapesta că țara noastră ar putea deveni un furnizor de energie pentru Ungaria, după începerea exploatării gazelor din Marea Neagră. „În acest caz, este foarte clar că România poate să devină un partener și un furnizor relevant de energie pentru Ungaria și cred că ar fi un lucru foarte bun, fiindcă și Ungaria, și România, și toată Europa vrea să se decupleze de resursele rusești”, a afirmat Klaus Iohannis. 

sursa foto: Klaus Iohannis / X (Twitter)

Președinta Ungariei vrea reducerea tensiunilor

Preşedinta Ungariei, Katalin Novák, a declarat, la rându-i, că pentru ambele ţări este importantă situaţia minorităţilor naţionale și reducerea tensiunilor dintre români și maghiari, precizând că cei doi șefi de stat sunt „convinşi de faptul că susţinerea şi întărirea poziţiei etniei maghiare este una de interes comun şi reducerea tensiunilor este de asemenea un interes comun”. 

Katalin Novák a mai spus, potrivit Digi24.ro: „Amândoi suntem hotărâţi să reducem aceste tensiuni, să contribuim la reducerea lor şi de asemenea să contribuim la întărirea maghiarimii şi să garantăm toate drepturile maghiarimii, pentru ca ei să poată să rămână şi să se poată dezvolta pe teritoriul României”. 

sursa foto: Klaus Iohannis / X (Twitter)

Aceasta a precizat, de asemenea, că discuţiile au vizat şi aderarea la Schengen a României şi preşedinţia Ungariei care urmează anul viitor, dar şi despre problemele de transport şi energetice. „Legat de războiul din Ucraina, poziţia României şi Ungariei a fost aceeaşi de la bun început, condamnăm agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei şi încercăm să susţinem şi să ajutăm Ucraina în apărarea pe care o desfăşoară împotriva Rusiei. Deci, poziţia Ungariei nu s-a schimbat, acordăm toate ajutoarele umanitare pentru cei care se refugiază din Ucraina şi suntem parteneri în acele hotărâri care se iau în comun”, a mai declarat preşedinta Ungariei.

Orbán a plecat

Pe de altă parte Katalin Novák a publicat pe contul oficial de Facebook câteva fotografii de la vizita lui Klaus Iohannis, cu mesajul: „Președintele României în Ungaria. Vecinii trebuie să vorbească regulat”. 

Unele surse politice citate de Digi24.ro arată că premierul Viktor Orbán a plecat din Ungaria în Georgia pe perioada vizitei lui Klaus Iohannis, deși România ar fi solicitat o întâlnire între șeful statului român și premierul maghiar.

Aceleași surse opinează că Orbán ar fi vrut să evite o discuție cu Iohannis despre acțiunile sale pe teritoriul României, discursurile provocatoare de la Tușnad, aderarea la valorile europene sau sprijinul pentru Ucraina. 

Viktor Orbán s-a dus în Georgia pentru a participa la prima ședință comună a guvernelor din Ungaria și Georgia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!