Preşedintele ales Klaus Iohannis şi-a lansat volumul autobiografic "Pas cu pas", la Târgul de Carte Gaudeamus. El s-a declarat surprins de numărul mare de oameni veniţi la lansare şi şi-a avertizat cititorii că nu vor găsi în cartea lui "senzaţionalul".

"Eu sunt obişnuit să intru şi în librării şi să merg şi la târguri de carte, de obicei se văd bine cărţile şi rar oamenii. Astăzi se văd bine oamenii şi sper şi cărţile. În mine veţi avea un preşedinte care reconectează cartea la om şi omul la carte, în special tânărul", a spus Iohannis, care a afirmat că este "important să dăm un semnal prin carte şi prin cultură", deoarece "cultura ne salvează".

Despre carte Iohannis a spus că a gândit-o ca o metodă pentru a se face "puţin mai bine cunoscut", dar n-a avut ambiţii literare ori doctrinare când a scris-o.

"Am vrut să creez un mediu prin care să arat oamenilor cum am evoluat în viaţa publică, care sunt valorile mele aduse din familie, şcoală, cercul de prieteni, cum am văzut eu dezvoltarea în spaţiul public. Aceste lucruri le veţi găsi în cartea mea, ceea ce nu o să găsiţi este senzaţionalul. Sunt un om nesenzaţional, nu am niciun eveniment senzaţional de relatat cum nici nu cred că senzaţionalul este de abordat în politică atunci când vrei să te dedici comunităţii", a spus Iohannis.

Peste 2.000 de autografe a împărţit preşedintele ales celor veniţi să-i cumpere cartea, pentru că n-a vrut să plece până când n-a semnat pentru fiecare doritor.

Cartea publicată de Curtea Veche Publishing costă 15 lei şi se găseşte în librării.