România va furniza Republicii Moldova "până la 200.000 de doze de vaccin" anti-Covid şi va trimite la Chişinău o echipă de experţi români care să ajute autorităţile moldovene în campania de vaccinare, a declarat marţi preşedintele Klaus Iohannis, aflat în vizită în ţara vecină.

"O nouă etapă"

Preşedintele României se află marţi într-o vizită la Chişinău, la invitaţia omologului său moldovean Maia Sandu. Aceasta este prima vizită la nivel înalt primită de pro-europeana Maia Sandu după preluarea mandatului de preşedinte, în urma alegerilor din 15 noiembrie din Republica Moldova.

Este şi pentru prima dată când Iohannis merge la Chişinău în ultimii cinci ani. Preşedintele României a refuzat constant orice întâlnire oficială cu fostul preşedintele pro-rus al Republicii Moldova, Igor Dodon, învins în alegerile prezidenţiale din noiembrie, notează Alephnews.ro.

Ceremonia primirii oficiale a Preşedintelui României: 

Conform Administraţiei Prezidenţiale, vizita preşedintelui român are scopul de a transmite un mesaj de susţinere pentru noul preşedinte moldovean, într-un moment istoric pentru parcursul european al ţării, precum şi un mesaj de sprijin pentru cetăţenii moldoveni, în efortul de democratizare, de implementare ireversibilă a principiilor statului de drept şi de consolidare atât a parcursului european, cât şi a relaţiilor privilegiate cu România.

"De azi, Moldova şi România reintră într-o interacţiune firească, frăţească şi deschisă. Spun cu toată încrederea că pornim o nouă etapă în cooperarea bilaterală, care va aduce beneficii cetăţenilor ambelor state. România a fost alături de Moldova din prima zi de independenţă", a declarat Maia Sandu, potrivit site-ului Hotnews.ro.

În primele declaraţii, preşedintele Iohannis a ţinut să o felicite pe Maia Sandu pentru câştigarea alegerilor spunând că este o victorie istorică, iar apoi a anunţat acordarea unui pachet de sprijin din partea României pentru Republica Moldova.

Declaraţiile celor doi în cadrul conferinţei de presă: 

200.000 de doze de vaccin

Acest pachet, notează Digi24.ro, cuprinde susţinerea procesului de vaccinare anti-COVID. "Vom furniza până la 200.000 de doze de vaccin şi vom trimite la Chişinău, în etapa imediat următoare, o echipă de experţi români care să împărtăşească din experienţa României şi să ajute la pregătirea strategiei de vaccinare. Este însă necesară o cooperare strânsă cu autorităţile de specialitate ale Republicii Moldova şi implicarea acestora", a explicat Klaus Iohannis. 

Totodată, România va furniza medicamente, echipamente medicale şi de protecţie pentru îngrijirea pacienţilor COVID-19.

Pachetul de sprijin include şi acordarea, ca ajutor extern, a unei cantităţi de motorină de aproximativ 6.000 de tone, pentru susţinerea agricultorilor din Republica Moldova. "Vom continua sprijinul pentru consolidarea societăţii civile şi a independenţei mass-media din Republica Moldova, prin realizarea, în 2021, a unei noi contribuţii financiare, cel puţin echivalentă cu cea efectuată în noiembrie 2020, respectiv de 250.000 de euro", a mai adăugat preşedintele român.

Acesta a mai spus şi că are în vedere semnarea cât mai rapidă a Protocolului de colaborare în domeniul educaţiei pentru perioada 2021 - 2025, pentru a susţine procesul de reformă a sistemului de învăţământ din Republica Moldova, precum şi acordarea de locuri de studii, cu bursă şi fără bursă, în învăţământul preuniversitar şi superior de stat.