Poliția Bihor a anunțat sâmbătă că angajații unui centru de îngrijire a persoanelor cu dizabilități din Săcueni au anunțat dispariția unui tânăr în vârstă de 20 de ani, care era instituționalizat în respectivul așezământ.
Vineri, în jurul orei 19, Hamza Antal a plecat voluntar din centru, așa cum a mai făcut și în trecut, și încă nu a revenit.
Bărbatul are o înălțime de 1,70 - 1,75, 60-65 de kilograme, constituție atletică, păr scurt și vopsit blond, pe care îl poartă ridicat în partea dreaptă, ochi căprui. Potrivit Poliției, el are dantura incompletă, îi lipsesc trei dinți în partea din față, respectiv doi jos și unul sus.
Nu se cunosc detalii cu privire la îmbrăcămintea pe care o purta când a plecat din centru.
„Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acestuia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă - 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie”, a transmis Poliția Bihor.