Un bărbat a fost reținut de polițiști după ce a fost prins că transporta cu o autoutilitară aproape 200.000 de țigarete de contrabandă, adică aproape 9.600 de pachete netimbrate, de diferite mărci.

Conform unui comunicat transmis marți de Inspectoratul de Poliție Bihor, bărbatul a fost oprit la finalul săptămânii trecute pe DN19 între Biharia și Oradea de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice împreună cu polițiștii Biroului Drumuri Naționale și Europene.

Șoferul este un bărbat în vârstă de 30 de ani din comuna Bârsana, județul Maramureș.

„În urma controlului efectuat, polițiștii au descoperit în bena autoutilitarei, ascunse sub o prelată, 191.780 de țigarete (9.589 de pachete de țigarete), netimbrate legal, de diferite mărci, provenite din contrabandă. Țigaretele netimbrate legal au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoutilitara folosită pentru transportul acestora a fost sechestrată”, se precizează în informarea IPJ Bihor. 

Mai mult, polițiștii SICE l-au reținut pe bărbatul de 30 de ani, pentru 24 de ore, în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în varianta asimilată. 

Polițiștii de investigare a criminalității economice bihoreni continuă cercetările în cauză sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!