Habitat pentru Umanitate Beiuş, organizaţia cunoscută pentru construcţia de locuinţe pentru nevoiaşi, a sărbătorit, sâmbătă, 15 ani de la înfiinţare.

44 de voluntari de la Provident Financial împreună cu 10 voluntari din Marea Britanie au fost prezenţi pe şantierul Habitat, pentru a aniversa prin muncă 15 ani de când asociaţia beiuşană ajută familiile nevoiaşe din România să locuiască în condiţii decente prin construirea de locuinţe, prin reabilitarea celor existente sau altfel.

"La Oradea voluntarii au lucrat la realizarea unor finisaje interioare şi exterioare la două case Habitat şi au pregătit căile de acces pentru alte locunţe. În plus, pe lângă munca propriu-zisă, voluntarii au aflat mai multe despre Habitat şi au avut parte de multă distracţie", se arată într-un comunicat al organizaţiei.

"Eu am decis să revin alături de Habitat după ce şi anul trecut am participat la construcţia Casei de Paşti pentru o familie săracă din Bunteşti. Atunci mi-am propus să mă implic în continuare în astfel de proiecte şi iată-mă din nou aici. Chiar dacă niciunul dintre noi nu avem experienţă în prepararea betonului, în gletuit sau finisat pereţi, ne-am descurcat foarte bine sub îndrumarea celor de la Habitat, iar la finalul zilei ne-am atins obiectivul şi totul a ieşit minunat", a spus Ramona Anca Mureşan, unul dintre voluntarii Provident.

Habitat s-a înfiinţat în urmă cu 35 de ani, în prezent organizaţia activând în 100 de ţări şi având mii de filiale în toată lumea. În total, peste 500.000 de familii au primit sprijin din partea Habitat. În România asociaţia a luat fiinţă în octombrie 1996 la Beiuş, în prezent existând filiale în 7 oraşe: Beiuş, Cluj, Comăneşti, Craiova, Cumpăna, Ploieşti, Rădăuţi ce acoperă toate regiunile ţării.

"Primul mare eveniment organizat de Habitat a fost în 1999, EclipseBuild99, cu ocazia eclispei totale de soare, când în 9 zile am construit 10 case cu ajutorul a 380 de voluntari. A fost un proiect deosebit care ne-a dat un elan extraordinar şi ne-a ajutat ca an de an să creştem programul şi să ne extindem apoi activitatea în tot judeţul şi în toată ţara", a afirmat Marcel Coroiu, membru fondator şi preşedintele Habitat pentru Umanitate Beiuş.

Habitat Beiuş a realizat an de an evenimente speciale, fiind un deschizător de drumuri pentru programul Habitat nu doar în România ci şi în Europa prin proiectele pilot pe care le-a realizat.

Astfel, în 2000 a ajutat primele familii de romi să obţină o locuinţă decentă, apoi în anii următori a realizat, pe rând, prima mansardare, prima locuinţă multifamilială, prima construcţie accelerată... În acelaşi timp a iniţiat o serie de evenimente speciale cum ar fi Casa de Paşti, ce constă în sprijinirea uneia sau mai multor familii să obţină o locuinţă sănătoasă chiar în Săptămâna Mare.

"Din 1996 şi până în prezent peste 300 de familii de bihoreni au fost ajutate de Habitat pentru Umanitate Beiuş să trăiască în condiţii decente. Habitat şi-a propus ca în următorii cinci ani să dubleze numărul beneficiarilor şi totodată să declare Beiuşul ca primul oraş din România din care a fost eradicată locuirea sărăcăcioasă", se mai arată în comunicatul organizaţiei.

În săptămâna 24-28 octombrie, atât în Oradea cât şi în Beiuş vor avea loc alte acţiuni de voluntariat, din partea aceleiaşi organizaţii.