Novak Djokovic a câștigat marți unul dintre cele mai spectaculoase meciuri ale actualei ediții de la Wimbledon, după ce l-a învins pe canadianul Felix Auger-Aliassime în cinci seturi, la capătul unui duel care a durat 5 ore și 15 minute.
Sârbul, ajuns la 39 de ani, s-a impus cu 7-6(10), 3-6, 6-3, 6-7(4), 7-6(10-4), într-un meci care, potrivit site-ului oficial Wimbledon și ATP, a devenit cel mai lung sfert de finală din istoria turneului londonez. Partida de pe Centre Court s-a încheiat aproape de ora-limită de 23.00 impusă la Wimbledon.
Meciul a avut de toate: trei tie-break-uri, reveniri spectaculoase, un moment medical pentru Djokovic în primul set, după ce sârbul a părut să aibă probleme la gambă, și un final decis într-un super tie-break de 10 puncte.
„Cu racheta și cu multă inimă”, a răspuns Djokovic, întrebat pe teren cum a reușit să găsească resursele pentru victorie, potrivit ATP. „Spre final putea câștiga oricine. Scorul a fost echilibrat tot timpul. Cred că putea câștiga oricine în super tie-break-ul din setul al cincilea. Acestea sunt momentele pentru care încă joc tenis”, a spus fostul lider mondial.
Djokovic a început meciul câștigând un prim set extrem de strâns, decis la tie-break, 12-10. Auger-Aliassime a egalat după ce a câștigat setul al doilea cu 6-3, dar sârbul a revenit la conducere după setul al treilea. Canadianul nu a cedat și a forțat decisivul, impunându-se în tie-break-ul setului patru.
În setul al cincilea, cei doi au mers cap la cap până la tie-break-ul decisiv, unde experiența lui Djokovic a făcut diferența. Sârbul s-a impus cu 10-4 și a obținut calificarea în semifinalele Wimbledon pentru a 15-a oară în carieră, un nou reper într-o carieră deja plină de recorduri.
Victoria este cu atât mai remarcabilă cu cât Djokovic continuă să concureze la cel mai înalt nivel la 39 de ani. ATP notează că el este doar al doilea jucător din Era Open, după Ken Rosewall, care ajunge în semifinalele Wimbledon la 39 de ani sau mai mult. Totodată, sârbul a ajuns la 107 victorii la Wimbledon, după ce în turul precedent depășise recordul masculin deținut de Roger Federer la All England Club.
„Este unul dintre cele mai bune meciuri din care am făcut parte pe acest teren, în cariera mea”, a spus Djokovic, care a povestit și că, după setul al patrulea, le-a transmis copiilor să meargă la culcare. „Nu au vrut să mă asculte și mă bucur că au rămas”, a glumit sârbul.
De partea cealaltă, Felix Auger-Aliassime, cap de serie numărul 3, a spus că pleacă dezamăgit, dar mândru de lupta dusă împotriva unuia dintre cei mai mari jucători din istoria tenisului. „A fost o luptă extraordinară, o bătălie extraordinară cu o legendă a sportului nostru”, a declarat canadianul, potrivit ATP.
Pentru Djokovic urmează o semifinală de foc cu Jannik Sinner, liderul mondial și campionul en titre de la Wimbledon.