Ovidiu şi Iuliana Marc, doi soţi orădeni pasionaţi de expediţii montane, au reuşit performanţa de a cuceri vârful Mont Blanc, de 4.810 metri înălţime, supranumit "acoperişul Europei". Cel mai înalt vârf din Alpi şi din Europa de Vest, Mont Blanc este situat pe graniţa dintre Franţa şi Italia.

Deşi nu sunt montaniarzi profesionişti, el fiind profesor de matematică, iar ea medic stomatolog, soţii Marc au parcurs cu brio atât escalada, cât şi coborârea, pe care au făcut-o într-o singură zi, ajungând astfel de la -10 grade Celsius la 25 de grade.

Au traversat "Culoarul morţii"

Cei doi soţi au pornit expediţia pe 11 iulie, după ce mai multe zile au studiat prognoza meteo. "Am mai avut o tentativă în 2014, când am ajuns aproape de 4.000 de metri, dar din cauza vântului puternic am fost nevoiţi să ne întoarcem. Acum am alocat suficient timp încât să ne permitem să aşteptăm vremea bună", a explicat Ovidiu Marc (38 ani), vineri, pentru BIHOREANUL. Cu câteva zile înainte de aventura orădenilor, pe masivul uriaş a nins.   

Prima noapte din expediţie, orădenii au petrecut-o la cort, lângă un refugiu de la 3.300 de metri altitudine. În a doua zi, au urcat până la 4.300 de metri. "Am înnoptat în refugiu, deja eram pe zăpadă", a precizat Marc.

În aceeaşi zi, cei doi soţi au traversat Culoarul morţii, o zonă stâncoasă unde, din cauza dezgheţului, sunt căderi dese de pietre. Primăvara, adesea, jandarmii îi descurajează pe turişti să traverseze zona respectivă, unde unii montaniarzi şi-au pierdut viaţa. "Cu grijă, se poate trece. Norocul a fost cu noi", a mai spus orădeanul.

Diferenţă de 35 de grade!

În ultima zi a expediţiei, pe 13 iulie, cei doi soţi au ajuns în vârf, la 4.810 altitudine. În aceeaşi zi, au pornit şi coborârea, parcursă în întregime. "Am coborât de la minus 10 grade, câte erau sus, la 25 de grade. N-a fost uşor, în condiţiile în care, ca să ne uşurăm bagajele, am mers doar cu o pereche de bocanci, de altitudine", a mai spus bărbatul.

Cei doi soţi sunt fericiţi că şi-au finalizat aventura. N-au avut sponsori, au escaladat munţii pe banii lor şi sunt bucuroşi că au ajuns cu bine acasă. "Nu considerăm că am făcut o performanţă, ştim că şi alţi bihoreni au ajuns acolo, însă poate inspirăm tinerii să se orienteze spre astfel de aventuri", a mai spus Ovidiu Marc. Profesor de matematică la Colegiul Economic Partenie Cosma, el este şi voluntar la Serviciul Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor.