Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi soţia lui Liudmila, au anunţat că vor divorţa. Putin a spus că decizia este una comună.

"A fost o decizie comună, căsătoria noastră s-a terminat. Vladimir Vladimirovici este complet cufundat în munca sa, iar copiii noştri au crescut, fiecare îşi trăieşte viaţa", a declarat Liudmila, potrivit Mediafax.

Vladimir Putin, în vârstă de 61 de ani, şi soţia sa, Liudmila, în vârsta de 55 de ani, sunt căsătoriţi de aproape 30 de ani. Cei doi s-au căsătorit la 28 iulie 1983 şi au împreună două fiice, Maria şi Katerina, născute în 1985, respectiv 1986.