Joe face parte dintr-o comunitate de mormoni, o sectă religioasă în care bărbaţilor le este admis să aibă mai multe neveste. Chiar dacă în acelaşi cămin stau 5 soţii şi 46 de copii, familia lui Joe este foarte bine organizată. Astfel, fiecare soţie are dormitor separat, vede de propriii copii şi de nepoţi. Atunci când mănâncă, familia se împarte în două: într-o cameră iau masa barbaţii, iar într-o altă încăpere, femeile şi copiii.

Membrii religiei descriu viaţa pe care au construit-o Jessop şi alte familii fondatoare ca fiind una idilică, în care se pune accentul pe devotamentul de modă veche şi cooperarea între vecini, copiii fiind crescuţi într-un mediu sănătos, fără televizor sau presiuni sociale.

Criticii, pe de altă parte, consideră că membrii acestui cult manifestă o loialitate îngrijorătoare faţă de un singur om, profetul Warren Jeffs, despre care cred că este mesagerul lui Dumnezeu.