Din această lună, Universitatea din Oradea are un Consiliu Strategic, for menit să îi reunească pe liderii executivi şi pe cei legislativi ai instituţiei. Concret, din consiliu vor face parte rectorul, prorectorii, iar Senatul academic va fi reprezentat de preşedinte, vicepreşedinte şi cancelar, scopul fiind să stabilească împreună strategia pentru dezvoltarea instituţiei.
Potrivit Legii Educaţiei, universităţile sunt coordonate de liderii executivi reuniţi în Consiliul de Administraţie, adică rector, prorectori şi decani, ale căror decizii trebuie cel mai adesea validate de Senat, format din reprezentanţi votaţi de membrii comunităţii academice.
Pentru o mai bună colaborare între cele două părţi, liderii Universităţii orădene au decis să formeze Consiliul Strategic, un for consultativ. Înfiinţarea lui a fost aprobată prin votul senatorilor Universităţii, în şedinţa care a avut loc luni. "Rolul Consiliului Strategic este să propună un plan strategic de dezvoltare al Universităţii, să urmărească stadiile de împlinire, să acţioneze conform acestui plan şi să contribuie la coeziunea dintre Consiliul de Administraţie şi Senat", a declarat preşedintele forului legislativ, Aurel Căuş, pentru BIHOREANUL.
Rectorul Constantin Bungău a confirmat dorinţa de colaborare cu senatorii instituţiei. "Este necesar să abordăm unitar elemente care vizează funcţionarea Universităţii. Vorbim de organizare, bugete, zone de investiţii, structuri, strategie. Chiar acum lucrăm la planul strategic pentru următorii cinci ani", a precizat Bungău.
Concluziile rezultate în urma dezbaterilor din acest for vor fi supuse aprobării în CA şi Senat, astfel că nu se va eluda rolul reprezentanţilor universitarilor. Pentru activitatea în Consiliul Strategic, şefii Universităţii nu vor fi remuneraţi.