Cei peste 3.000 de elevi bihoreni care au picat la prima sesiune a Bacalaureatului se pot înscrie între 11 şi 15 iulie la examenul din toamnă.

Nu au dreptul să se înscrie la cea de-a doua sesiune din acest an cei care au fost daţi afară din examenele de la Bac pentru că au fost prinşi copiind. Aceştia vor mai susţine Bacalaureatul abia în toamna anului 2012.

A doua sesiune de Bacalaureat debutează pe 22 august, cu probele de evaluare a competenţelor, care se vor întinde până în 26 august. Din 29 august, elevii vor începe probele scrise ale Bacalaureatului.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Dorel Luca, a anunţat însă că, spre dezamăgirea multor absolvenţi de liceu, şi sălile de examen din toamnă vor fi supravegheate video, aşa cum s-a întâmplat în sesiunea abia încheiată. Singura diferenţă, însă, este că în toamnă, în fiecare sală de examen vor fi montate două camere web, astfel încât să fie suprinsă întreaga încăpere.

Anul acesta, promovabilitatea în Bihor la Bacalaureat a fost de doar 52,38%, ceea ce înseamnă că 3.597 de elevi bihoreni au promovat examnul, din totalul de 6.907 prezenţi la probe.