Prefectul de Bihor Dumitru Țiplea a dispus, după trecerea la starea de alertă, demararea unei acțiuni de conștientizare a cetățenilor cu privire la obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, în spaţiile comerciale, în mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.

Poliţiştii şi jandarmii au descoperit sute de orădeni şi bihoreni care nu respectau regulile. În prima fază, aceştia doar i-au atenţionat, urmând ca în perioada următoare să fie aplicate şi amenzi. 

Potrivit unei informări transmise, vineri, de Instituţia Prefectului Bihor, acțiunea a fost desfășurată de echipe mixte compuse din cadre ale Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, ale Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și ale Poliției Locale.

"În cadrul activităților desfășurate în perioada 19-21 mai la nivelul județului Bihor, au fost verificate 616 persoane (neincluzând Oradea) cu privire la utilizarea obligatorie a măștii, conform prevederilor în vigoare. În urma verificărilor au fost atenționate 288 de persoane care nu respectau obligativitatea de a purta masca de protecție în spațiile menționate, din care 105 în mijloacele de transport în comun și 183 în alte spații publice închise", se arată în informarea Prefecturii.

Cu alte cuvinte, circa 46% dintre persoanele verificate în judeţ nu respectau regulile.

În Oradea, prima serie de controale a avut loc în perioada 16-20 mai. "Echipele mixte de polițiști și jandarmi au constatat că, din 868 persoane, 290 nu purtau masca de protecție în mijloacele de transport în comun, respectiv în spațiile publice închise în care s-au efectuat verificările", transmit reprezentanţii instituţiei. 

În Oradea, deci, circa 33% din persoanele verificate nu purtau măştile obligatorii.

Acţiunile desfăşurate până acum nu au avut ca obiectiv aplicarea de sancţiuni, însă acestea ar putea urma, subliniază Instituţia Prefectului Bihor: "Activitățile de verificare vor continua pe toată durata stării de alertă instituită la nivel național și, dacă se constată nerespectarea măsurilor în vigoare, se vor aplica sancțiuni conform prevederilor legale".