Încă de la ora 12, orădenii au luat cu asalt cele patru magazine aparţinând concernului Inditex, cel mai mare retailer de îmbrăcăminte din Europa, care a deschis la Lotus Center patru dintre mărcile sale de renume Zara, Pull&Bear, Bershka şi Stradivarius.
Magazinele sunt situate în zona cupolei centrului comercial, unul lângă celălalt, şi le prezintă orădenilor cele mai recente colecţii de toamnă şi iarnă.
Bershka din Oradea, primul din România amenajat după noul trend impus de Inditex, şi Stradivarius, se adresează tinerilor şi adolescenţilor, având preţuri mai avantajoase, în vreme ce Pull&Bear se adresează mai mult oamenilor practici.
Magazinul Zara, cel mai popular din concern, se întinde pe cea mai mare suprafaţă, aproximativ 5-600 metri pătraţi, chiar sub cupola centrului comercial, şi oferă produse mai elegante, la preţuri ceva mai piperate. Zara comercializează şi produse pentru bărbaţi şi copii, având şi un raion TRF (Trendy, Retro, Funky).
De altfel, între toate, Zara a fost, joi, cel mai frecventat magazin, unde mai ales domnişoarele s-au înghesuit pentru a vedea ce e nou în materie de haine, încălţăminte sau parfumuri. Dar nici celelalte mărci nu s-au lăsat mai prejos, având pe rafturi fustiţe, tricouri, bocanci, jeanşi sau accesorii.
Tinerele au fost atât de entuziasmate de deschiderea noilor branduri încât multe dintre ele şi-au făcut şi poze în faţa magazinelor, mai ales în faţă la Berska.
Tot joi s-a deschis, în apropiere de cupolă, după Stradivarius, şi brandul Lee Cooper, şi el frecventat de numeroşi clienţi. De altfel, la o primă vedere, este şi singurul dintre cele noi care oferă reduceri, de 10%.
Şi zona de Food, situată la etajul proaspăt renovat al centrului comercial, a fost foarte populată. Orădenii s-au înghesuit mai ales la restaurantul Quasi Pronti, unde inedit e că specialităţile casei, pizza şi pastele, sunt proaspăt preparate, în doar două minute, pe gustul oricui.
Inaugurarea noilor magazine aduce la Lotus şi mai multe concerte. Între orele 12-20, sub cupolă, mixează DJ renumiţi precum Vali Bărbulescu, Almud şi Konstantin, iar de la ora 16, zona de Food & Entertainment va găzdui cei mai renumiţi maeştri bucătari din România: Cezar Munteanu şi Horia Vîrlan. Realizatori ai unor emisiuni TV de specialitate îndrăgite, cei doi îi aşteaptă pe amatori cu demonstraţii culinare, cu sfaturi utile în gastronomie şi sesiune de autografe. De la ora 19, trupa Holograf, susţine un concert, pe scena amenajată în parcarea mall-ului.
Tot aici, vineri, de la aceeaşi oră, Miki şi Pepe vor cânta din nou în duet pentru orădeni, pe ritmuri dance şi latino. Sâmbătă, de la aceeaşi oră, este rândul celor de la Taxi să conducă show-ul.