Prinţul George nu scapă de îndatoririle regale: strănepotul reginei Elisabeta a II-a se află în aceste zile, alături de părinţii lui, în primul său turneu oficial, desfăşurat în Noua Zeelandă şi în Australia.

William şi Kate, ducele şi ducesa de Cambridge, l-au dus pe micuţul George, în vârstă de doar opt luni, la primul său angajament public. Mai exact, el a mers la un loc de joacă pentru copii la sediul guvernului din Wellington, unde a participat la o întâlnire cu alţi bebeluşi de aceeaşi vârstă cu el.

Prinţul George s-a simţit în largul lui în mijlocul copiilor, s-a jucat, a mers de-a buşilea, totul sub atenta supraveghere a mamei sale.

După Noua Zeelandă, alături de părinţii săi, William şi Kate, el va ajunge în Australia.