Anul care se încheie a fost unul bogat în activităţi turistice şi investiţii.

Suntem adepţii sintagmei: "Un client mulţumit este cea mai bună reclamă", de aceea investiţiile făcute au avut ca scop creşterea confortului şi implicit satisfacţia turiştilor.

Astfel, multe proiecte importante au fost finalizate în acest an, iar altele se află încă în derulare sau urmează să fie realizate.

90% grad de modernizare

Printre proiectele deja finalizate se numără camere şi băi complet modernizate (am depăşit deja 90% grad de modernizare a celor 2.000 locuri de cazare), restaurante, săli de conferinţă şi centre de tratament reamenajate, zone de plajă refăcute şi aparatură medicală reînnoită. Investiţiile şi cheltuielile pentru întreţinere au fost de peste 5 milioane lei, la care s-au adaugat aproximativ 1,5 milioane lei cheltuiţi pentru dotări.

Alte investiţii sunt în derulare, printre care le amintim pe cele mai importante: construirea unor piscine în aer liber, plus amenajarea zonei de plajă aferentă Hotelului Poieniţa şi amplasarea unui lift panoramic la Lotus Therm SPA & Luxury Resort.

Anul acesta am continuat promovarea turismului balnear şi de wellness atât la ambele ediţii ale Târgului de Turism al României, cât şi la târguri internaţionale. Obiectivele noastre au fost îndeplinirea aşteptărilor turiştilor şi fidelizarea lor. De aceea, în urma unor studii de piaţă, am elaborat pachete şi oferte de turism interesante, care scot în evidenţă potenţialul turismului balnear.

Cea mai căutată staţiune balneară

Strategia de promovare s-a dovedit eficientă, decizia unui număr tot mai mare de turişti de a alege hotelurile şi ştrandurile Turism Felix în 2018 ne-a adus statutul de cea mai căutată staţiune balneară din România şi premii importante (Trofeul Termalia "Best SPA Hotel", Locul 1 pe regiunea Crişana şi Banat la Gala Top 50 Hoteluri de Business, TopHotel Awards "Leading hotel SPA", eTravel Awards "Best Hotel Website") .

Oricare ar fi motivaţia oaspeţilor - vacanţe de familie, relaxare şi wellness & SPA, tratament balnear, evenimente de afaceri sau cantonamente sportive -, infrastructura ne permite să satisfacem nevoile celor mai exigenţi turişti. La acestea se adaugă calitatea ridicată a serviciilor, diversitatea ofertelor şi posibilităţile variate de distracţie şi relaxare.

Astfel, pe perioada verii timp de 10 săptămâni consecutiv gradul de ocupare a hotelurilor Turism Felix a depăşit 100%, numărul turiştilor fiind de peste 230.000 persoane, iar pe parcursul anului gradul de ocupare pe hotelurile Turism Felix a fost de peste 78% şi la Lotus Therm SPA & Luxury Resort a depăşit 80%.

Revelion vândut cu 5 luni în avans

Consecinţa acestei efervescenţe a fost faptul că şi în acest an pachetul de Revelion de la Lotus Therm SPA & Luxury Resort a fost complet vândut cu 5 luni în avans, iar la cele 5 hoteluri ale Turism Felix aproape toate locurile puse la dispoziţie pentru Revelion au fost deja ocupate.

Între timp, am lucrat continuu la evenimente pline de culoare - în această vară am avut 870 de evenimente  pentru copii şi adulţi - şi am pregătit cele mai spectaculoase surprize pentru Crăciun şi pentru Revelion.

Revelionul 2019 cuprinde: 4 seri de petreceri, programe de divertisment pentru copii şi adulţi, terapii Wellness & SPA gratuite, acces gratuit la piscinele hotelurilor şi la Ştrandul Apollo-Felix, meniu select, un grandios spectacol de artificii, artişti consacraţi, show-uri incendiare de dans, un carnaval şi o tombolă distractivă. Atmosfera va fi întreţinută de formaţiile hotelurilor, iar punctele culminante ale petrecerilor vor fi Geambaşu Band şi Wilmark & Bety Stroe.

Proiecte pentru Noul An

Pentru 2019 avem deja pregătite proiecte interesante. Intenţionăm să începem amenajarea a 4.053 mp drum de acces spre Hotel Mureş şi Poieniţa, modernizarea Ştrandului Venus (Băile 1 Mai), refacerea faţadelor unor hoteluri, achiziţii de aparatură medicală, modernizarea instalaţiei de iluminat de la Lacul cu Nuferi şi continuăm modenizarea camerelor, a bucătăriilor şi a altor zone din hoteluri. Investiţiile sunt estimate la 7,7 milioane lei, la care se vor adăuga cheltuieli de reparaţii şi întreţinere.

Da, credem că a fost un an bun şi abia îl aşteptăm pe următorul, care cu siguranţă va fi unul şi mai grozav.

Până atunci, vă dorim Crăciun fericit alături de cei dragi, sănătate şi împliniri! Petrecere frumoasă şi La mulţi ani!

Toate cele bune!

Echipa Turism Felix


TURISM FELIX
O staţiune într-o staţiune

Turism Felix este cea mai mare companie de turism balnear din România cu capital privat integral românesc şi ne mândrim cu unicul complex termal de 5 stele din România, Lotus Therm SPA & Luxury Resort 5*, unicul hotel de 4 stele din Băile Felix, Hotel Internaţional 4*, precum şi Hotel Termal 3*, Hotel Nufărul 3*, Hotel Poieniţa 3*, Hotel Mureş 2*, Ştrandul Apollo-Felix şi Ştrandul Venus (Băile 1 Mai).

Un nou capitol în istoria turismului balnear

Inaugurat în 10.10.2015 Lotus Therm Spa&Luxury Resort este unicul complex termal de 5 stele din România. Cu o investiţie de aproape 30 milioane de euro, încă de la inaugurare hotelul a devenit o destinaţie preferată atât pentru turiştii individuali, cât şi de companiile care doresc o locaţie exclusivistă.

Un aquapark inedit, unde relaxarea şi distracţia se întâlnesc într-un concept acvatic surprinzător. Piscine pentru adulţi şi pentru copii. Peşteri cu izvoare termale. Cascade. Perdele de apă. Plante luxuriante. Locuri de relaxare, terenuri de sport. Spaţii de joacă. Centru SPA. Cameră de gheaţă. Saune. Realizate la cele mai înalte standarde, pentru cele mai sofisticate gusturi.

Lux şi excelenţă în domeniul serviciilor de balneologie şi SPA. Centrul de tratament balnear si SPA, Nelumbo Med-SPA, este perfect conectat cu hotelul de 5 stele pentru că intimitatea oaspetilor noştri este supremă. Întreg personalul medical este calificat la cel mai înalt nivel profesional, acest lucru având ca efect un procent ridicat de eficienţă a tratamentelor.

Recent inaugurat, Funlandia este conceput ca un spaţiu de joacă special, în care toţi membrii familiei îşi găsesc activităţi pe gustul fiecăruia.

Versatile şi neconvenţionale, cele 3 saloane ale hotelului Lotus Therm SPA & Luxury Resort se adaptează cu uşurinţă unor evenimente diverse: conferinţe, traininguri, cursuri, simpozioane, seminarii, nunţi, banchete, botezuri, aniversări.

(Advertorial)