Decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării, Lia Pop, a lansat, marţi seară, volumul "Personalităţi politice - o teorie ilustrată", cea de-a opta carte semnată de ea.

Absolventă de Gojdu, Lia Pop a ales să îşi lanseze cartea la acest colegiu. De altfel, volumul a fost prezentat de alţi trei gojdişti: profesorul Dorel Tifor şi foştii absolvenţi rectorul Universităţii orădene Cornel Antal şi Anca Dodescu, decanul Facultăţii de Ştiinţe Economice.

Fostul profesor al decanului, Dorel Tifor, a povestit, spre amuzamentul celor prezenţi, scene din viaţa de elevă a Liei Pop, în timp ce Anca Dodescu şi-a exprimat respectul faţă de autoare, spunându-i că a fost una din profesoarele sale preferate. La rândul său, rectorul Cornel Antal a descris-o pe Lia Pop drept "o colegă foarte valoroasă", pe a cărei părere pune preţ în dezbaterile din şedinţele de Senat ale Universităţii.

Printre participanţii la eveniment s-au numărat, pe lângă colegii de la facultate ai autoarei, alţi zeci de absolvenţi ai Colegiului, inclusiv primarul Oradiei, Ilie Bolojan. Totodată, au fost prezenţi şi Mircea Bradu, şeful Direcţiei Judeţene pentru Cultură, şi liderul UDMR Bihor, Szabo Odon.

Cu toate acestea, au lipsit colegii de partid, liderii PSD Bihor, Lia Pop fiind preşedinta organizaţiei de femei din cadrul partidului.

Autoarea a mărturisit celor prezenţi că a lucrat la cartea sa ani de zile. "Dacă va fi de folos cititorilor, înseamnă că n-am lucrat degeaba", a spus Lia Pop.

"Personalităţi politice - o teorie ilustrată" prezintă cititorilor ce înseamnă o personalitate politică, care sunt principalele tipuri de personalităţi politice, şi exemplifică aceste personalităţi prin personaje importante ale istoriei universale şi naţionale, precum Churchill sau Kogălniceanu.