Răsturnare de situaţie în cazul elevilor de la Colegiul Unirea Ştei eliminaţi de la Bacalaureat, dar cărora judecătorii Tribunalului Bihor le-au dat dreptul să se înscrie, totuşi, la facultate, până la judecarea procesului de fond.

În cazul a trei dintre elevi, Popa Larisa Lorena, Secui Adina Lorena şi Sălăgean Sebastian Daniel, magistraţii Curţii de Apel Oradea s-au pronunţat luni în recursul declarat de IŞJ Bihor în privinţa sentinţelor Tribunalului şi, surpriză, au decis să le caseze. Altfel spus, să le anuleze!

"Azi, 14 septembrie 2015, Curtea de Apel Oradea a admis recursurile declarate de Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva sentinţelor pronunţate de Tribunalul Bihor pe care le-a casat şi, în consecinţă, a respins ca nefondate cererile de suspendare formulate în cauză de reclamanţii candidaţi. Deciziile sunt definitive", se arată într-un comunicat transmis luni de biroul de presă al Curţii.

Cele trei dosare au avut termen de pronunţare data de 9 septembrie, amânat pentru data de 14.

"Ca urmare a soluţiilor adoptate de instanţă, procesele verbale de sancţionare îşi produc efectele. Totodată, adeverinţele emise de Inspectoratul Şcolar, în baza soluţiei Tribunalului Bihor care este casată acum, şi-au pierdut valabilitatea", a declarat purtătorul de cuvânt al instanţei, Claudia Rus, luni, pentru BIHOREANUL.

Aşadar, eliminarea elevilor din examenul de la Bac rămâne valabilă, iar adeverinţele care atestau că elevii au promovat Bacalaureatul au fost anulate. Astfel, ei şi-au pierdut dreptul de a se înscrie la facultate.

Ce se va întâmpla cu cei deja înscrişi la facultate, rămâne de văzut. Abordat de BIHOREANUL, avocatul elevilor, Kolozsi Arpad, a refuzat să discute pe această temă, iar reprezentanţii IŞJ Bihor au cerut un timp de răgaz pentru a putea comunica informaţii pe această temă. În zilele următoare, sunt programate pronunţări în alte dosare similare.

În total, magistraţii Tribunalului Bihor au suspendat decizia de eliminare de la Bac în cazul a 12 elevi reprezentaţi de Kolozsi şi a altor 36 reprezentaţi de avocatul Adrian Stancu.