Sărbătoarea Înălțării Domnului (25 mai), considerată o mărturie a Învierii și Vieții Veșnice în Împărăția lui Dumnezeu și pe care credincioșii ortodocși o marchează la 40 de zile după Paști, prilejuiește târnosirea bisericii din lemn ce poartă acest hram ctitorite la Mănăstirea Izbuc.

„Cu ajutorul lui Dumnezeu, o nouă bucurie duhovnicească va avea loc „în mijlocul codrului, unde șade Maica Domnului”, a anunțat Mănăstirea Izbuc despre târnosirea bisericii din lemn Înălțarea Domului, de către Preasfințitul Sofronie, episcopul Oradiei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

„Rânduiala sfântă și sfințitoare va începe încă din ajunul praznicului împărătesc Înălțarea Domnului, miercuri, 24 mai 2023, începând cu ora 15:00”, iar după săvârșirea Sfintei Liturghii toți credincioșii prezenți vor putea intra în Sfântul Altar să se închine și să se roage, mai anunță Mănăstirea Izbuc, cu precizarea că aceasta se va putea face timp de o săptămână.

Biserica Înălțarea Domului a început să fie ridicată în cimitirul Mănăstirii Izbuc în urmă cu șapte ani, piatra de temelie fiind pusă la 18 mai 2016 de către Arhimandritul Mihail Tărău, starețul Mănăstirii Izbuc și exarh, ca delegat al episcopului, împreună cu soborul slujitorilor sfântului așezământ.

Biserica este din lemn, fiind acoperit cu șindrilă, iar în interior este pictat în tehnica fresco. Sfântul locaș a fost înzestrat cu iconostas din lemn de tei sculptat, fiind înzestrat, de asemenea, cu mobilier și cu toate obiectele de cult necesare săvârșirii sfintelor slujbe.

În jurul bisericii se găsesc mormintele celor care odihnesc în așteptarea învierii; stareți, monahi, monahii și apropiați ai Mănăstirii. Tot aici se găsesc înmormântați cei doi călugări împușcați în vara anului 1947 de o bandă de tâlhari care au jefuit Mănăstirea în urma vizitei Regelui Mihai: starețul Nechita Ciurdea, care avea 45 de ani, și monahul Alexe Ratan, care avea 26 de ani. Tot aici va fi înmormântată Zoe Maria Dăian, ajunsă acum la venerabila vârstă de 93 de ani, nepoata Părintelui Arsenie Boca, marele duhovnic al Ardealului și al neamului nostru românesc.

Mănăstirea Izbuc este cel mai vechi așezământ monahal din Bihor, atestat încă din sec. XI-XII, o lungă perioadă de timp fiind închisă din cauza vitregiilor vremii, pentru a fi redeschisă în 1928 de către episcopul de atunci al Oradiei, Roman Ciorogariu.

În incinta Mănăstirii, pe lângă bisericile de zid, se mai găsește încă o biserică de lemn, monument istoric din anul 1733.

Înălțarea Domnului, cunoscută și sub numele de Ziua Eroilor sau Ispas, este sărbătorită în România la 40 de zile după Paște, ea marcând sfârșitul prezenței fizice a lui Isus Hristos pe pământ și deschizând drumul pentru coborârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii.

Creștinii ortodocși consideră Înălțarea Domnului ca o mărturie a învierii și a vieții veșnice în Împărăția lui Dumnezeu.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!