O bună parte dintre orădeni au petrecut cumpăna dintre ani în Centrul Oradiei, la concertul organizat de municipalitate în Piaţa Independenţei. Pe lângă paharele de şampanie şi urările de bine, atmosfera a fost întreţinută de Animal X şi Mircea Baniciu, dar şi de focul de artificii, devenit deja o tradiţie.

Ziua de Anul nou e un prilej de a sta alături de cei dragi, dar şi de a chefui. Cei care nu au o alternativă pentru sărbători au posibilitatea să petreacă la schi, la Arieşeni, pe noile pârtii deschise publicului de Primăria Nucet, dar şi la cele trei patinoare amenajate în Oradea.

Detalii în articolul: Oradea ieri, Oradea azi: Figuri pe gheaţă

1 ianuarie este atât ziua care marchează începutul unui nou an, cât şi cea în care este celebrat Sfântul Vasile. Este ziua propice urărilor pentru bunăstare materială şi spirituală, prin texte precum "Pluguşorul" şi "Sorcova", dar este bună şi pentru previziuni.

Un număr mare de practici magice şi ritualuri se săvârşeau în această zi ce marchează atât începutul noului an cât şi al unui nou ciclu de viaţă.

Tradiţia populară spune că de Anul Nou se înnoiesc toate şi de aceea oamenii trebuie ca în prima zi din an să-şi pună un gând bun, ca să le meargă bine tot anul: "Atunci să te păzeşti să nu te superi, să nu te sfădeşti, să fii vesel şi tot anul aşa vei fi".

Se spune că aşa cum e ziua de Anul Nou aşa va fi tot anul: bun sau rău. Dacă în ziua de Anul Nou e ger mare şi dacă pe zăpadă se văd multe steluţe, e semn că anul ce urmează va fi bun şi vor fi multe cununii. De asemenea, dacă în ziua de Sfântul Vasile ninge, anul ce urmează va fi unul îmbelşugat, iar dacă este senin şi geros, oamenii vor fi sănătoşi pe parcursul anului. Totodată, dacă noaptea de Anul Nou este "lină şi senină", este un semn că noul an va fi unul bun.

Integrându-se în perioada mai largă a sărbătorilor de iarnă, ce debutează în ziua de Sfântul Nicolae, obiceiurile ce au drept scop uratul revin la domeniul fundamental al vieţii omului simplu de la ţară: muncile agricole, fertilitatea câmpului, roadele bogate etc. Astfel, "Semănatul", "Pluguşorul", "Plugul cel Mare" şi "Vasilica" sunt cele mai importante texte "magice" care se rostesc în prima zi a anului şi au o valoare colectivă puternică.

De asemenea, în categoria manifestărilor colective bazate pe principiile "magiei primei zile" se integrează şi textele ce urează bunăstare fizică şi materială individului: "Sorcova" sau colindele de Sfântul Vasile (care le urează celor apropiaţi sănătate şi putere de muncă).