Piaţa Unirii s-a umplut de culoare şi veselie, miercuri, înainte de prânz, când 900 de elevi din clasele primare şi gimnaziale ale Şcolii Oltea Doamna s-au aliniat pentru a dansa într-un flash mob aniversar, dedicat împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea unităţii de învăţământ.

Voind să-i încurajeze, profesorii lor, precum şi directoarea Florina Muscă, au dansat şi ei în rând cu elevii. "Activitatea de astăzi se încadrează în seria de evenimente pe care le-am dedicat sărbătoririi celor 100 de ani de şcoală Oltea Doamna.

Ideea aparţine Consiliului Elevilor. Ei au ales piesa, iar împreună cu profesorii de sport au făcut mişcările. Sunt foarte determinaţi în ceea ce fac şi, drept urmare, am vrut să-i susţinem şi noi ca profesori şi să le facilităm organizarea acestui eveniment în Piaţa Unirii", a spus directoarea pentru BIHOREANUL.

Piesa aleasă a fost "Can’t stop the feeling" interpretată de Justin Timberlake. Toţi participanţii la flash mob au purtat tricouri mov inscripţionate cu "100 Oltea Doamna – Tradiţie şi performanţă". Pe lângă cei 900 de elevi, în Piaţa Unirii au dansat, cum au ştiut ei mai bine, şi câţiva copilaşi din grupele de preşcolari din cadrul instituţiei de învăţământ.

Copiii au adus cu ei mai multe baloane în formă de litere cu ajutorul cărora au afişat mesajul "La mulţi ani, Oltea!". Dansul, repetat de două ori, a fost urmărit de trecători şi de mulţi dintre părinţii participanţilor.

Şcoala Gimnazială "Oltea Doamna" a fost înfiinţată acum 100 de ani, după Marea Unire, ca liceu românesc de stat pentru fete şi a depăşit toate vicisitudinile istoriei, un Război Mondial, refugiul, regimul comunist, rămânând o instituţie de referinţă a învăţământului orădean. Primul an şcolar sub autoritatea Regatului României a început în octombrie 1919, cu opt clase şi un total de 332 de eleve. Denumirea "Oltea Doamna", după mama domnitorului Ştefan cel Mare, a fost atribuită în anul 1921.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, instituţia s-a refugiat în Beiuş. În 1947, revenită în Oradea, şcoala a fost transformată în Liceul Teoretic de Fete nr. 1, având circa 400 de eleve. Dacă în anul şcolar 1959-1960 existau 19 clase cu 740 de elevi şi 24 de cadre didactice, recordul a fost înregistrat în anul şcolar 1984-1985, cu 1.485 de elevi, care învăţau în această instituţie de învăţământ, unde existau laboratoare de chimie, biologie, fizică, ştiinţe sociale, cabinete de limba română, istorie, geografie şi limbi moderne.

Şcoala "Oltea Doamna" funcţionează în prezent în trei clădiri, situate în Parcul Traian nr. 16. Cea mai veche apare în 1820 şi serveşte drept primărie a Olosigului (malul drept al Crişului), a doua este ridicată între 1897-1901, ca spaţiu al Şcolii Primare Maghiare, iar cea mai nouă (Clădirea A) este dată în folosinţă începând din 1980. La debutul anului şcolar 2019-2020, şcoala are 36 de clase de elevi în ciclul primar şi gimnazial, cu un număr de 1.015 elevi şi 7 grupe de preşcolari cu 175 de copii, pregătiţi de 65 de cadre didactice.

Sursa video: Broadcaster