Primăria a anunţat programul festivităţilor dedicate Zilei Naţionale a României. După ceremoniile oficiale, în jurul orei 14, pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor vor fi împărţite nu mai puţin de 2.700 de porţii de fasole cu ciolan şi varză murată.

"Cu prilejul Zilei Naţionale a României, Primăria Municipiului Oradea invită orădenii să se bucure de sărbătoarea tuturor românilor, atât prin participarea la manifestările oficiale dedicate acestui eveniment, cât şi prin gustarea tradiţionalului meniu de 1 Decembrie, fasolea cu ciolan", au transmis reprezentanţii municipalităţii.

Festivităţile vor începe la ora 12, în Parcul 1 Decembrie, cu ceremonialul religios şi alocuţiuni, urmate de un recital folcloric şi festivitatea de depuneri de coroane, jerbe şi buchete de flori.

De la ora 13.30 va avea loc defilarea personalului militar şi a tehnicii din dotare pe un traseu pornind de lângă Colegiul Naţional Emanuil Gojdu până la Oradea Plaza.

Imediat după finalizarea paradei, activităţile se vor muta pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor, iar în jurul orei 14 va începe distribuirea meniului tradiţional de fasole cu ciolan şi varză murată.

Potrivit Primăriei Oradea, porţiile vor fi oferite în caserole, în două puncte de distribuţie, din care unul contra cost (la preţul de 5 lei). "În acest an, municipalitatea a pregătit pentru orădeni 2.700 de porţii de mâncare, preparate de către Garnizoana Oradea, la popota militară", se arată în comunicat.

Festivităţile dedicate Zilei Naţionale a României se vor încheia cu defilarea şi retragerea cu torţe, pe traseul: strada Dunării – strada Republicii – Piaţa Ferdinand – Piaţa Unirii - Avram Iancu - Armatei Române, în intervalul orar 18-18:30.