Ne-am întâlnit la aniversarea de un an Digi24 Oradea. Nu se omoară după evenimente sociale, dar are o funcţie ce îl obligă, când şi când, la aşa ceva. În ziua aia părea că se simte în largul lui. Savura o îngheţată şi socializa cu unul, altul. Aşa ne-am pomenit faţă în faţă. Era perioada în care în Oradea se făcea ordine în problema câinilor comunitari, dar şi a celor cu stăpân. Primarul Ilie Bolojan era acuzat de iubitorii de animale că n-are suflet, că e nazist, criminal, ba chiar că e din Aleşd.

Doream de ceva vreme să-i spun ceva, aşa că am profitat de ocazie cât era cu gura plină: "Domnule primar, e bine că faceţi ordine în problema câinilor. V-o spun ca posesor de câine şi iubitor de animale, dar vreau să vă atrag atenţia că problema e mai delicată. Aici nu este vorba de obiecte, clădiri sau străzi. E vorba de suflete, suflete de animale şi de oameni deopotrivă. Cei care au animale de companie le iubesc ca pe propriii copii. De aceea, puţină delicateţe în acţiune ar fi recomandabilă. Poate n-ar fi rău ca după atâtea ordine şi regulamente să şi oferiţi ceva la schimb".

"La ce vă gândiţi?", m-a întrebat primarul, împărţindu-şi atenţia între mine şi îngheţată. M-am lansat încrezător: "Eu aş avea două idei. Prima: municipalitatea să facă un cimitir pentru animalele de companie. Oamenii le îngroapă prin fundul curţii sau în faţa blocului. Ar fi ceva civilizat, un exemplu la nivel naţional, poate, şi nici n-ar fi o investiţie mare. Cred că aţi câştiga ceva capital de simpatie cu asta". Cu ochii în cupa de îngheţată, Ilie Bolojan a molfăit puţin ideea, după care a lovit: "Şi voi, presa, ce-o să spuneţi? Bolojan îi omoară, acuma îi şi îngroapă!".

Pe mine şi pe cei care asistau la discuţie ne-a plesnit un râs fără oprelişti. Chiar şi o jumătate din mustaţa edilului a fluturat a zâmbet. Apoi s-a întunecat la loc şi ne-a înşirat o listă de cauze pentru care proiectul nu este fezabil. Pe primul loc, "nu avem teren". Am abandonat şi m-am lansat în ideea numărul doi: "Daţi-ne voie cu animalele în mijloacele de transport în comun. Eu, spre exemplu, dacă vreau să merg cu câinele undeva la o distanţă mai mare, trebuie să folosesc maşina. Poluare, aglomeraţie în trafic, risipă de bani etc. Câinii de companie sunt civilizaţi, nu-şi fac treburile în interior, sunt cuminţi. Le-am cumpăra bilet, fireşte"...

În timpul speech-ului meu, primarul a avut timp să-şi termine îngheţata şi să încarce un răspuns necruţător pe ţeavă: "Nici peste 20 de ani!". Am rămas mut. Apoi s-a explicat: societatea nu e pregătită pentru aşa ceva, oamenii care nu agreează animalele s-ar împăca greu cu ideea etc. I-am spus că în alte ţări se poate. Degeaba. Ambele mele şuturi au nimerit bara şi au ricoşat în aut de poartă, n-am scos nici măcar un corner. Am mai făcut o încercare cu o glumă de final: "Daţi-mi voie măcar mie! Vă rog!". "Exclus!", m-a potolit Ilie de la Primărie. Apoi, ca la orice socializare în picioare, grupul s-a rupt şi s-a reasamblat în alte forme...