Rectorul Universităţii din Oradea, Constantin Bungău, a prezentat Senatului universitar, reunit luni în şedinţă, raportul pentru anul 2015, situaţia financiară a instituţiei şi planurile pentru anul acesta.

Şi pe plus, şi pe minus

Conform documentelor transmise de Consiliul de Administraţie forului legislativ, Universitatea a încheiat anul 2015 cu un plus de 9,4 milioane de lei, mai mult cu 3 milioane faţă de 2014, raportat la toate sursele de venit.

"Este o situaţie financiară îmbunătăţită, dar în opinia mea nu semnificativ. În execuţia bugetară pentru activitatea de bază încă există un deficit financiar", a precizat pentru BIHOREANUL Victoria Bogdan, senator al Universităţii din Oradea şi fost preşedinte al Comisiei de buget-finanţe în mandatul 2012-2016. În actualul mandat, Senatul universitar încă nu şi-a format comisiile de specialitate.

La capitolul venituri proprii din activitatea de bază, Universitatea a înregistrat încasări de 78 milioane de lei şi cheltuieli de 79 de milioane, din care pentru salarii s-au plătit 70 de milioane. Deficitul la acest capitol este astfel de 1,3 milioane, mai mic decât în anii precedenţi: în 2014, minusul era de 5,4 milioane, iar în 2013 de 9,3 milioane lei.

Trei din cele 15 facultăţi au încheiat anul 2015 cu excedent financiar: Drept, Medicină şi Farmacie şi Geografie, Turism şi Sport.

În aceeaşi şedinţă, senatorii au aprobat şi bugetul Universităţii pentru anul 2016, care previzionează venituri de 100 milioane de lei, din care 40 de milioane de la Minister, iar 35 de milioane din taxe.

Bani pentru Senat

Tot luni, senatorii au votat şi bugetul forului din care fac parte. Pentru anul 2016, Senatul are un buget de 249.600 lei, din care structura îşi propune să asigure transportul şi cheltuieli cu cazarea ale senatorilor (25.000 lei), să-şi achiziţioneze bunuri şi echipamente (135.500 lei) şi să plătească cheltuieli materiale necesare funcţionării Senatului (83.650 lei).

Capitolul bunuri şi echipamente i-a nemulţumit pe studenţii orădeni, însă, deoarece prevede achiziţia a 14 laptopuri în valoare totală de 92.400 lei şi a mobilierului pentru două cabinete în valoare de 40.000 lei. Studenţii din Senat s-au abţinut la acest vot, iar în ziarul online Studentocraţia profesorii senatori sunt criticaţi pentru aceste ambiţii.

Preşedintele interimar al Senatului, Sorin Curilă, a precizat că aceste cheltuieli apar an de an previzionate în bugetul structurii, însă niciodată nu au fost concretizate. "În niciunul din cei patru ani nu s-au achiziţionat aparate IT, cu excepţia unei imprimante. Am considerat că instituţia nu dispune de bugetul necesar astfel încât să facem aceste achiziţii", a declarat Curilă pentru BIHOREANUL, completând că aprobarea bugetului nu înseamnă automat şi cheltuirea banilor. Altfel spus, senatorii vor să se asigure că au un buget la dispoziţie, dar susţin că nu vor şi să-l cheltuie.

Planuri de viitor

În aceeaşi şedinţă de Senat, rectorul a prezentat şi raportul planului operaţional pe 2015, unde se arată că nu şi-a îndeplinit obiectivele de investiţii. În timp ce procedurile ori regulamentele vizate la capitolele de management al calităţii ori instituţional au fost în mare măsură realizate, cu excepţia Cartei Universitare, care nu a fost actualizată, în campusul orădean nu s-au făcut lucrări de investiţii aşa cum se dorea la începutul anului trecut.

"Planul operaţional a fost realizat în procent de 85,18%. Rezultatele sunt relativ satisfăcătoare, în raport cu bugetul pe care ni-l putem permite. Cele mai mari nerealizări sunt în zona de investiţii", a declarat BIHOREANULUI Ioan Constantin Ţarcă, membru în Senatul universitar.

Printre altele, pentru anul 2015, Bungău şi-a dorit reabilitarea şi amenajarea a mai multor clădiri ce găzduiesc săli de cursuri din campus, a bisericii de lemn şi continuarea investiţiilor în căminul nou. Toate acestea au fost amânate pe anul acesta, fiind cuprinse în planul operaţional propus de rector şi aprobat, tot luni, de Senat.