După trei ani fără o lună de lucrări, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Ecoland a încheiat proiectul de construcţie a unei instalaţii ce foloseşte dejecţii animaliere şi vegetale pentru a produce biogaz ce ulterior va fi folosit pentru producerea de energie electrică.
Inovativa centrală din Săcueni, unică în România, a fost construită printr-un proiect european derulat de Consiliul Judeţean Bihor cu oraşul Săcueni şi comuna Diosig, în valoare totală de 22,7 milioane lei, din care contribuţia solicitantului a fost de puţin sub 400.000 lei.
Instalaţia a fost inaugurată luni, de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, de directoarea ADI, Stela Babău, şi de reprezentanţii firmei slovace IMAO, care au executat lucrările. Aceştia le-au prezentat jurnaliştilor cum va funcţiona, chiar de săptămâna viitoare, după ce sistemul îşi va primi licenţele necesare, staţia de producere a energiei electrice din biomasă.
Anual, 5.440 tone de dejecţii lichide de bovine şi dejecţii aviare vor putea intra în staţia aflată la capătul spre frontieră a Săcuienilui. După ce vor fi cântărite, deşeurile vor ajunge în două fermentatoare uriaşe, de 5.000 metri cubi fiecare, unde, amestecate cu siloz de porumb şi siloz de secară, vor produce gaz metan. O microcentrală va transforma apoi gazul în energie electrică.
După cum au explicat reprezentanţii slovaci ai firmei IMAO, în situaţii de urgenţă, gazul va fi ars printr-o făclie de siguranţă sau va fi eliberat în atmosferă, pericol de explozie neexistând. Reziduurile rămase în urma fermentării dejecţiilor vor fi şi ele folosite, ca îngrăşământ agricol.
Energia electrică produsă la Săcueni va fi livrată în Sistemul Energetic Naţional, iar contravaloarea ei va fi compensată în facturile emise de Electrica Consiliului Judeţean şi celor două primării implicate în proiect. "Valoarea economiilor se ridică la 150.000 euro pe an", a spus preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa.
"Acest proiect va dezvolta zona din punct de vedere agricol", a precizat şi Babău. Staţia are achiziţionate dejecţiile necesare funcţionării pentru următorii doi ani, cumpărate de la fermieri din zona Săcueni-Diosig.