Termenul de 1 iulie, la care patru parcuri mari ale Oradiei aflate în șantier trebuiau să fie complet reabilitate și redate orădenilor, a fost ratat.

Primăria a prelungit toate contractele de lucrări, unele până la finalul verii, dar întârzierea nu este doar a constructorilor: chiar și în parcurile redeschise, toaletele publice stau încuiate, fiindcă municipalitatea abia acum caută o firmă care să le administreze.

Amenințări cu penalități

Închise anul trecut cu promisiunea că vor fi modernizate până la începutul acestei veri, parcurile mari din centrul Oradiei rămân în șantier. În Parcul Libertății, unde lucrările trebuiau să fie gata la finalul lunii aprilie, contractul cu firma Flodor Transcom a fost prelungit până la 31 iulie. Constructorul are timp tot până atunci să finalizeze și lucrările din Parcul Brătianu, care trebuia să fie gata la 1 iunie, dar la acel termen a fost doar redeschis publicului, fără să fie terminat. În ambele parcuri, au rămas de făcut lucrări de peisagistică.

La Parcul 22 Decembrie, modernizat tot de Flodor și care trebuia să fie gata tot la 1 iunie, termenul este și mai generos: 31 august. „Primăria a comandat suplimentarea echipamentelor de joacă și furnizorul nu le-a livrat încă”, justifică viceprimarul Teofil Filimon.

Cea mai complicată situație rămâne, însă, în Parcul 1 Decembrie, unde lucrările sunt mult întârziate. Totuși, Primăria a prelungit contractul cu clujenii de la Nordconforest doar până la 17 iulie, amenințând că ulterior va aplica penalități de 110.000 lei pe ziua de întârziere. „Am fi fost mai înțelegători dacă și acest parc era deschis pentru orădeni. Dar este singurul în care lucrările n-au ajuns în acest stadiu”, zice Filimon.

Toalete sub lacăt

Dar nici municipalitatea nu a fost mai harnică. Deși proiectele de modernizare au inclus toalete publice și avea tot timpul din lume, municipalitatea a lansat abia acum licitația pentru administrarea lor pe următorii trei ani. În cel mai optimist scenariu, contractul va fi semnat în toamnă, ceea ce explică de ce toaletele din parcurile deja redeschise au rămas încuiate.

Până atunci, Primăria a apelat la o soluție provizorie: a contractat prin achiziție directă firma Comex Rom din București, care va încasa 140.250 lei fără TVA pentru întreținerea, timp de trei luni, a 17 toalete publice automate din oraș, inclusiv pe cele din parcuri. În aceste condiții, cabinele ar trebui să fie deschise în zilele următoare. Rămâne de văzut...

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!