La şapte săptămâni de când o tânără a încercat să incendieze steagul Ungariei arborat la sediul UDMR Bihor, fapt ce a scos la iveală că formaţiunea politică afişează acest drapel încălcând legea, prefectul Ioan Mihaiu a anunţat că încă analizează "minuţios" situaţia.

"Tema este în analiză"

Ioan Mihaiu, prefectul BihoruluiInformaţia se regăseşte într-o adresă transmisă luni de Ioan Mihaiu (foto) la solicitarea BIHOREANULUI. "Vă facem cunoscut faptul că tema este în analiză, iar aceasta va fi una minuţioasă, dată fiind complexitatea impactului măsurilor avute în competenţă, aplicate generalizat în toate cazurile unde există posibile suspiciuni de încălcare a prevederilor legale privind arborarea drapelelor străine, aici precizând hoteluri, societăţi cu capital străin, sinagogi, unităţi de învăţământ, sedii partide politice, etc.", se arată în documentul care precizează că, odată ce se vor stabili nişte măsuri concrete, acestea vor fi comunicate publicului.

Precizarea prefectului în legătură cu hoteluri, firme şi sinagogi nu este întâmplătoare. Preşedintele UDMR Bihor, Cseke Attila, a înşirat o serie de exemple de locuri din Bihor unde sunt arborate steagurile altor ţări, în adresa pe care a trimis-o Prefecturii, ca răspuns la solicitarea instituţiei guvernamentale de a explica de ce a arborat drapelul Ungariei în Pasajul Vulturul Negru.

Alţii fac la fel!

Aşa cum BIHOREANUL a scris, pe 14 ianuarie, prefectul Mihaiu a trimis o adresă către UDMR Bihor, cerând să i se comunice împrejurările în care a fost arborat drapelul statului străin la sediul organizaţiei. Răspunsul expediat de UDMR Bihor către Prefectură a fost comunicat luni şi BIHOREANULUI, la solicitarea expresă a ziarului.

Cseke Attila, preşedinte UDMR BihorÎn documentul întins pe 30 de pagini, Cseke Attila (foto) reiterează argumentele pe care le-a mai menţionat public pe această temă, şi anume că steagul arborat la sediul UDMR Bihor nu ar fi al Ungariei, ci al maghiarilor de pretutindeni. Mai mult, preşedintele formaţiunii citează Wikipedia, arătând că drapelul în culorile roşu-alb-verde, plasate orizontal, este "simbolul naţiunii maghiare", precizând şi că românii au un simbol similar în steagul roşu-galben-albastru.

Cseke mai arată că "şi alte comunităţi etnice din România folosesc liber drapelul naţiunii lor, inclusiv în judeţul Bihor", oferind şi exemple: "drapelul evreiesc, identic cu drapelul Israelului, arborat la Sinagoga Ortodoxă din Oradea", "drapelul german, identic cu drapelul Germaniei, la Casa Germană din satul Petreu, comuna Abrămuţ" şi "drapelul slovac, identic cu drapelul Slovaciei, chiar pe clădirea unei instituţii publice, şi anume a Primăriei comunei Şinteu". Toate aceste exemple sunt însoţite şi de fotografii.

"Este exclus ca toate aceste minorităţi etnice din România – evreiască, germană, slovacă şi maghiară – să interpreteze greşit şi să folosească nelegal, în judeţul Bihor, simbolurile proprii", se arată în documentul transmis prefectului. De asemenea, UDMR Bihor arată că stegurile altor ţări sunt arborate şi la firme din judeţ, cum ar fi Hesser Oradea, Pizzeria Due Fratelli din Sânmartin, Mecanor Oradea, Microrom Oradea, dar şi la hoteluri precum Corola, Sky, Internaţional, Nufărul, Lotus Therm.

Modelul Ungariei

Preşedintele UDMR Bihor mai arată că legislaţia românească permite minorităţilor etnice să folosească însemnele proprii şi pretinde că organizaţia sa asta face arborând steagul Ungariei. "Este evident că ne aflăm în prezenţa aplicării acestui articol, de care se bucură toate minorităţile etnice din România, inclusiv cea maghiară, dacă sunt constituite în formele menţionate de textul legal", se mai arată în document.

UDMR Bihor nu face nicio precizare despre faptul că, lângă steagul Ungariei, în pasajul Vulturul Negru a arborat şi steagul formaţiunii, adică un real "însemn propriu", care conţine şi culorile tradiţionale ale naţiunii maghiare. Cseke mai arată că în Ungaria, steagul românesc este arborat pe mai multe clădiri, inclusiv publice, fără a indica însă dacă acolo legea permite sau nu acest lucru.

În final, UDMR Bihor încearcă să-şi demonstreze nevinovăţia şi printr-un proces-verbal de avertisment întocmit de Poliţia Locală Oradea, pe 3 ianuarie a.c., pentru "neîndeplinirea reglementărilor locale specifice publicităţii". Or, se arată în document, dacă UDMR ar fi încălcat legea, poliţiştii nu s-ar fi mulţumit cu un avertisment, ci ar fi sesizat Instituţia Prefectului Bihor, "ceea ce nu s-a întâmplat". În concluzie, arată Cseke, arborarea drapelului maghiar ca însemn al minorităţii etnice este legală.

Citeşte pe această temă şi articolul:

Tânăra care a încercat să incendieze steagul Ungariei în pasajul Vulturul Negru, identificată de poliţişti: Este orădeancă şi are 21 de ani