Compania Forvia Hella a anunțat închiderea centrului tehnic din Oradea, unde se dezvoltă soluții pentru mașinile electrice.

Cauza acestei decizii strategice, cum au numit-o reprezentanții companiei, este scăderea producției de vehicule electrice în Europa și încetinirea ritmului de electrificare pe continent.

În urmă cu un an, Forvia Hella anunța extinderea centrului de la Oradea.

Se închide la primăvară

Informația a fost dezvăluită de profit.ro, site pentru care reprezentanții Forvia Hella au oferit explicații.

„Decizia are la bază creșterea semnificativă a presiunii concurențiale în industria auto europeană. Pe de o parte, producția de vehicule din Europa este considerabil mai scăzută decât s-a estimat inițial. Pentru anul 2025, proiecțiile pentru Europa prevăd doar 16-17 milioane de vehicule produse, cu trei-patru milioane mai puțin decât se anticipa în 2020. Se estimează că piața va stagna la acest nivel până în 2030. Pe de altă parte, ritmul de electrificare în Europa a încetinit considerabil”, au transmis reprezentanții companiei.

Centrul din Oradea, unde lucrează ingineri specializați în automotive, se va închide din primăvară.

„Având în vedere aceste schimbări în mediul de piață și subutilizarea structurală a locației din Oradea, compania a decis să închidă centrul de dezvoltare începând cu data de 1 martie 2025.

Prioritatea noastră în acest demers a fost sprijinirea colegilor în tranziția lor profesională. Am implementat măsuri extinse pentru a facilita integrarea acestora în noi roluri profesionale, oferind sprijin activ în identificarea oportunităților pe piața muncii. Reafirmăm angajamentul nostru de a susține colegii în această etapă dificilă și de a acționa responsabil în gestionarea schimbărilor strategice”, a transmis Forvia Hella.

Aveau planuri mari

Centrul Tehnic Forvia Hella a fost deschis în 2022 în Lotus Trade Center, cu scopul de a dezvolta produse pentru mașini electrice, într-un moment în care cererea pentru astfel de componente era foarte mare. La deschidere, centrul avea angajați 15 ingineri, iar un an mai târziu aproape 50, cu toții dezvoltând produse pentru mașinile electrice, precum convertoarele de putere și senzorii inteligenți de baterie litiu ion.

În decembrie 2023, reprezentanții companiei anunțau că vor deschide un laborator performant, că își extind spațiul de birouri, dar și echipa, estimând că până în 2025 vor lucra aici 200 de ingineri. Oradea era apreciată, atunci, ca un mediu bun pentru dezvoltarea Hella România.

Totuși, la începutul anului 2024, Forvia a anunțat că pregătește reducerea cu 13% a forței sale de muncă din Europa, respective 10.000 de posturi ar urma să dispară în următorii 5 ani. În prezent, Hella are 36.000 de angajați în mai mult de 125 de locații în întreaga lume și a generat vânzări de până la 6,2 miliarde de euro în primele nouă luni ale lui 2023.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!