Hei-rupismul Guvernului

Fără a pune accent pe cifrele care caracterizează bugetul de stat pe 2011, deputatul UDMR de Bihor Lakatos Peter a prezentat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, câteva consideraţii personale pe marginea proiectului de lege.

"Guvernul a întârziat două luni în a prezenta bugetul şi acum vrea să termine cu un hei-rupism greu de înţeles sau cu multe subînţelesuri, cum vrea fiecare să spună, şi ne planifică votul final pe data de 24 decembrie la ora 21. Cine crede că în seara de Ajun, la ora nouă, se va da votul final?", a declarat Lakatos.

Parlamentarul a subliniat şi alte aspecte privind bugetul, precum faptul că fundamentările proiectelor de venituri şi cheltuieli se bazează pe legi care nu sunt adoptate. "Abia acum discutăm de Legea salarizării unitare. Acest lucru dă posibilitatea opoziţiei să conteste", a spus Lakatos. Şirul criticilor a continuat cu lipsa priorităţilor "clare" în buget, dar şi cu defavorizarea consiliilor judeţene şi locale. Potrivit deputatului UDMR, la banii primiţi de acestea se vede cea mai mare tăiere. "Acest lucru vine în contradicţie cu descentralizarea anunţată", a spus parlamentarul.

Lakatos e convins că bugetul va naşte tensiuni mari în Parlament, mai cu seamă că va fi dezbătut sub presiunea timpului, întrucât dacă bugetul pe anul viitor nu este votat până la 1 ianuarie, România nu va primi următoarea tranşă de împrumut de la FMI.

Băsescu, să ceri voie!

În aceeaşi conferinţă de presă, Lakatos a ţinut să-i ceară public preşedintelui Traian Băsescu ca înainte să semneze o scrisoare de intenţie pentru un nou acord cu FMI, variantă despre care Băsescu a şi vorbit public, şeful statului trebuia să se consulte cu Parlamentul. "Să ceară acordul Parlamentului în prealabil şi nu după!", a spus deputatul.

Totodată, parlamentarul şi-a prezentat propriul punct de vedere asupra unui nou acord, spunând că ar fi de acceptat doar un acord de stand-by, pentru a avea la dispoziţie o linie de credit pentru o eventuală situaţie grea, ceea ce nu ar înseamna că, automat, s-ar face un nou împrumut.

Adevărata problemă a PSD şi PNL

Lakatos a mai vorbit despre Ordonanţa 50 privind contractele de credit bancar, a cărei lege de aprobare a fost votată de Comisia de buget-finanţe, din care face parte şi el.

Deputatul a spus că în comisie s-a votat informarea unitară, uniformă şi corectă a celor care încheie contracte de credit bancar, cea mai mică dimensiune a literelor acceptată în contractele de credit fiind de tipul Times New Roman, mărimea 12. De asemenea, conform noilor reguli, rambursarea anticipată se va putea face fără penalizare şi va exista posibilitatea refinanţării creditelor în derulare fără comisioane de penalizare.

Despre Legea Educaţiei Naţionale, atacată la Curtea Constituţională de PSD şi PNL, Lakatos a spus că în contestaţia celor două partide se vede clar că adevărata problemă nu a fost învăţarea istoriei şi geografiei în limba maternă de către minorităţi, ci incompatibilitatea între funcţia de rector şi cea parlamentar, dar şi "alte incompatibilităţi care îi deranjează pe unii".