Revista de cultură Familia şi Librăria Cărtureşti Oradea vă invită la lansarea primului număr al seriei a VI-a din istoria revistei, precum şi a noului site al publicaţiei.

Evenimentul va avea loc marţi, 23 februarie, la Librăria Cărtureşti din Lotus Center, de la ora 18. Vor fi prezenţi membrii redacţiei şi invitaţi ai acestora, printre care şi artistul fotograf orădean Ovi D. Pop, autorul imaginii de pe copertă.

Noua serie a revistei Familia urmăreşte atât continuarea unei îndelungate tradiţii, de peste 156 de ani, cât şi înnoirea aspectului şi a conţinutului editorial, orientând revista spre cititori. Aşa cum demonstrează sumarul primului număr, au fost păstrate unele colaborări de prestigiu, cu Gh. Grigurcu, Al. Cistelecan, Florin Ardelean, Magda Danciu, cărora li s-au alăturat rubrici și colaboratori noi: Marius Chivu, Alex Moldovan, Dan-Liviu Boeriu.

Conceptul grafic complet regândit este realizat de Miron Beteg, iar artistul lunii ianuarie este orădeanul Ovi D. Pop. Ilustraţia de pe copertă şi fotografiile din interior îi aparţin. De asemenea, revista Familia, în parteneriat cu lanţul de librării Cărtureşti, demarează un proiect unic în România, Bestsellers Cărtureşti: nouă topuri alcătuite în funcţie de vânzările naţionale dintr-o lună anume. Este prima încercare de sistematizare periodică după acest criteriu, pe modelul celebrelor topuri New York Times Bestsellers.

Site-ul www.revistafamilia.ro beneficiază, de asemenea, de o faţă nouă, care va fi dezvăluită cu această ocazie. Modern ca prezentare grafică şi funcţionalitate, acesta va funcţiona ca portal cultural, adunând nu doar materialele din ediţiile print ale revistei, ci şi articole, avanpremiere, interviuri, reportaje destinate exclusiv spaţiului online.

Sunt aşteptaţi toţi iubitorii de literatură şi de cultură. Purtarea măştii de protecţie este obligatorie.

Toţi cei care nu pot participa fizic, vor putea urmări evenimentul online pe paginile de Facebook ale revistei Familia şi librăriei Cărtureşti.